Francezii aprobă acţiunile lui Hollande

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Francezii aprobă acţiunile lui Hollande

Externe 28 Mai 2012 / 00:00 415 accesări

Aproape două treimi dintre francezi aprobă acţiunile preşedintelui Francois Hollande întreprinse în primele zile la putere, arată un sondaj dat publicităţii sâmbătă, ce îi oferă un fundament puternic pentru a se confrunta cu alegerile parlamentare şi provocările crizei euro. Hollande a preluat funcţia supremă pe 15 mai, într-un moment de stagnare a creşterii economice şi al unui şomaj ridicat în Franţa, alături de anxietatea crescută asupra capacităţii Greciei de a rămâne în Zona Euro. Încă din primele sale zile ca preşedinte s-a văzut o explozie de activitate, cu vizite la Berlin şi Washington, pentru a-şi apăra poziţia în favoarea creşterii în Zona Euro şi a confirma planul său pentru o retragere timpurie a trupelor franceze din Afganistan. Aşa-zisul Domn Normal a câştigat aprecierea publicului francez într-un moment de dificultate economică, prin reducerea salariului său cu 30% şi promisiunea de a lua trenul, pentru a se duce la întâlniri oficiale, mai degrabă decât avionul prezidenţial, aminteşte Reuters.

Un sondaj efectuat de Ifop în perioada 18 - 25 mai arată că 61% dintre alegători aprobă acţiunile lui Hollande de când se află la putere, al treilea start puternic înregistrat de un preşedinte francez, după Al Doilea Război Mondial şi cel mai mare pentru un preşedinte de stânga. Scorul său se situează chiar sub cel al lui Nicolas Sarkozy, ajuns la putere în 2007, cu un rating de 65% şi Charles de Gaulle, care a obţinut 67% în 1959 şi 61% în 1966. Nou-numitul prim-ministru Jean-Marc Ayrault obţine 65% în sondaj, făcându-l cel mai popular şef de guvern al ţării, de la Al Doilea Război Mondial. Scorul îi plasează pe socialiştii lui Hollande pe o bază puternică pentru alegerile legislative de la 10 şi 17 iunie, când ei vor să ocupe din locurile unui partid conservator UMP divizat de lupte intestine. Cu toate acestea, Hollande se confruntă cu provocări majore pe scena internaţională, cu Germania opusă cu înverşunare ideii sale de a emite obligaţiuni în euro pentru a ajuta la stimularea economiei fără vlagă a Europei şi Grecia în stare să iasă din Zona Euro. O revizie contabilă completă a finanţelor franceze va fi finalizată la sfârşitul lunii iunie şi orice surpriză neplăcută l-ar putea forţa să facă ajustări la promisiunile sale legate de cheltuieli din timpul campaniei.



12