Francezii îl preferă pe actualul premier, Francois Fillon (43%) preşedintelui Nicolas Sarcozy (29%) drept candidat al dreptei la alegerile prezidenţiale din 2012, potrivit unui sondaj al BVA publicat marţi. Un alt sondaj, al Ifop, publicat tot marţi, arată că Nicolas Sarkozy a ajuns la cel mai scăzut nivel de susţinere (36%, o scădere de 4%) de la alegerea sa în 2007 şi că diferenţa faţă de Francois Fillon (de 18%) nu a fost niciodată atât de mare. Aceste sondaje, realizate în perioada 11-13 martie, confirmă tendinţa care s-a conturat deja de câteva luni: lipsa de popularitate în creştere a lui Nicolas Sarkozy, a cărui tabără a suferit, duminică, o înfrângere dură la primul tur al alegerilor regionale, obţinând 26% din voturi şi fiind devansată de opoziţia socialistă (29%).
Potrivit barometrului Ifop, diferenţa de popularitate dintre cei doi şefi ai Executivului s-a dublat în două luni, trecând de la 9 la 18 puncte procentuale. Astfel, 65% dintre francezi consideră că Francois Fillon conduce bine acţiunea Guvernului său, 63% cred că este un om al dialogului şi 47% consideră că acesta desfăşoară o politică socială bună. Potrivit studiului BVA, dacă preferinţa pentru premier drept candidat este şi mai evidentă printre simpatizanţii stângii (48% faţă de 17%), actualul preşedinte al Republicii rămâne preferat de simpatizanţii de dreapta (52% faţă de 34% care îl preferă pe Fillon). ”Nivelul ridicat al celor care îl citează pe Francois Fillon subliniază însă dezaprobarea faţă de preşedinte în rândul unei proporţii importante a electoratului său”, subliniază Gael Sliman din cadrul BVA. Astfel, potrivit lui Sliman, ”dacă înfrângerea electorală suferită duminică se confirmă în cel de-al doilea tur, această situaţie va complica mult misiunea lui Nicolas Sarkozy”.