Franța a bombardat un depozit petrolier al SI din Siria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Franța a bombardat un depozit petrolier al SI din Siria

Externe 09 Noiembrie 2015 / 18:31 1109 accesări

Armata franceză a atacat un centru de aprovizionare petrolieră al organizației teroriste Stat Islamic (SI) din estul Siriei, a anunţat, luni, ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian. ”Am intervenit în Siria ieri seară (duminică seară) printr-un atac asupra unui punct de livrare petrolieră în apropiere de Deir ez-Zor, la frontiera dintre Irak şi Siria”, a declarat Le Drian. Franţa şi-a început campania militară în Siria împotriva SI la finalul lunii septembrie. Potrivit ”Le Monde”, primele bombardamente efectuate de armata franceză în Siria au avut loc în data de 24 septembrie. Din septembrie 2014, Franţa luptă împotriva SI în Irak, unde se află 800 de militari francezi, fiind efectuate peste 200 de bombardamente în acest interval.

Pe de altă parte, se relatează că un lider al grupului terorist afiliat reţelei Stat Islamic care a revendicat doborârea avionului rus în nordul Egiptului a fost eliminat. Ashraf Ali Ali Hassanein al-Gharabali, unul dintre liderii grupului fundamentalist Provincia Sinai, a murit într-o operaţiune militară. Nu există detalii despre circumstanţele morţii teroristului şi nu este clar dacă acesta a fost implicat în doborârea avionului de pasageri rus, pe 31 octombrie. Potrivit agenţiei MENA, Ashraf al-Gharabali era cel mai periculos lider al grupului Provincia Sinai, filiala egipteană a reţelei teroriste Stat Islamic. Avionul Airbus A321 al companiei ruse Kogolimavia (Metrojet), care zbura pe ruta Sharm el-Sheikh - Sankt Petersburg, s-a prăbuşit pe 31 octombrie în peninsula Sinai, în nordul Egiptului. Incidentul aerian s-a soldat cu moartea celor 224 de persoane aflate la bord. Gruparea fundamentalistă Provincia Sinai, filiala egipteană a reţelei teroriste Stat Islamic, a revendicat doborârea avionului.

Citește și:

Zeci de morți în apropiere de Damasc

Portavionul francez „Charles de Gaulle“ intră în lupta contra SI

SUA trimit unităţi speciale în Siria, în misiuni contra reţelei SI

Al-Assad acuză Franța de sprijinirea grupărilor teroriste

Franța va vinde, anul acesta, armament de cel puțin 15 miliarde de euro

Primul test al sistemului european antirachetă

Taguri articol


12