Franţa este „principalul obstacol” în calea unui acord M. Britanie – UE?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Macron. O problemă

Franţa este „principalul obstacol” în calea unui acord M. Britanie – UE?

Externe 07 August 2018 / 16:02 512 accesări

Fostul ministru de externe britanic William Hague l-a avertizat pe preşedintele francez Emmanuel Macron că nu este în interesul Franţei să stea în calea eforturilor britanice de a-şi asigura un acord favorabil de Brexit, relatează marţi Press Association, preluare agerpres.ro. După ce premierul britanic Theresa May şi-a scurtat vacanţa pentru a se întâlni cu Emmanuel Macron la Fort de Bregancon, săptămâna trecută, Hague a conchis că este clar că responsabilii guvernului britanic au identificat Franţa ca fiind "principalul obstacol naţional" în calea unui acord cu UE. Fostul şef al diplomaţiei britanice anticipează într-un articol publicat în The Daily Telegraph că Macron va continua să menţină o "linie dură" în negocierile pentru Brexit, comparându-l cu Charles de Gaulle, care a blocat aderarea Marii Britanii la Piaţa Comună, în anii 60.

William Hague notează totuşi că, într-o perioadă de schimbări globale, cele două ţări au nevoie una de cealaltă mai mult ca oricând, în timp ce un eşec al UE de a-şi asigura o "relaţie specială" cu Regatul Unit după retragerea acestuia din blocul comunitar i-ar afecta propriile şanse de supravieţuire. El recunoaşte totodată că premierul May şi actualul ministru de externe britanic Jeremy Hunt au dreptate să facă tot posibilul pentru a-l influenţa pe Macron, în eforturile lor de a "determina o schimbare de atitudine" din partea Bruxellesului. "Alţi lideri din UE nu dispun de voinţa, puterea sau imaginaţia necesară pentru a sparge blocajul. Angela Merkel nu prea dă semne că-şi asumă vreo viziune europeană asupra viitoarelor relaţii cu Marea Britanie, iar liderii olandez şi nordici sunt bine intenţionaţi, dar nu destul de puternici", a mai scris Hague.



12