Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2014 a fost atribuit profesorului francez Jean Tirole, a anunțat ieri, la Stockholm, Comitetul Nobel. Jean Tirole, profesor la Universitatea din Toulouse, este al treilea francez recompensat cu Premiul Nobel pentru Economie, după Gérard Debreu în 1983 și Maurice Allais, în 1988. În ultimii zece ani, 17 laureați din 20 au fost americani. ”Jean Tirole a clarificat modul în care înțelegem și reglementăm industriile dominate de câteva mari firme”, a precizat Comitetul Nobel. Analiza sa cu privire la firmele cu o putere mare de piață oferă un răspuns la o serie de întrebări importante, de genul cum ar trebui să acționeze guvernele în relațiile lor cu fuziunile și cartelurile și, de asemenea, cum ar trebui reglementate monopolurile, a adăugat Comitetul Nobel.

Jean Tirole, în vârstă de 61 de ani, este unul dintre cei mai influenţi economişti din lume și va fi recompensat cu un premiu de opt milioane de coroane suedeze, circa 870.000 de euro, la data de 10 decembrie, la Stockholm. Premiul Nobel pentru Economie a fost instituit, în anul 1968, de către Banca Centrală a Suediei și a fost decernat pentru prima dată în 1969. Premiul este finanțat de Banca Centrală a Suediei, spre deosebire de celelalte premii, care sunt finanțate de Fundația Nobel.

Jean Tirole s-a născut în 1953, în Troyes, Franţa, iar în 1981 şi-a luat doctoratul în cadrul Institutului de Tehnologie din Massachusetts, SUA. În prezent, este director al Institutului de Economie Industrială, în cadrul Universităţii din Toulouse. Este prima oară din 2009 până în prezent când Premiul Nobel pentru Economie se acordă unei singure persoane. Anul trecut, distincţia a fost acordată profesorilor americani Eugene F. Fama, Lars Peter Hansen, reprezentând Universitatea din Chicago, şi Robert J. Shiller, de la Universitatea Yale, pentru contribuţii importante la mai buna înţelegere a variaţiilor preţurilor activelor pe pieţe.

Cele mai importante studii ale lui Jean Tirole explică modul în care trebuie înţelese şi reglementate industriile în care operează doar câteva companii puternice. Multe industrii sunt dominate de un număr mic de companii importante sau doar de una singură, care deţine monopolul pe o anumită piaţă. În lipsa unor reglementări, aceste pieţe pot provoca efecte sociale nedorite, cum ar fi preţuri mai mari decât cele justificate de costuri sau companii neproductive care supravieţuiesc prin blocarea intrării pe piaţă a unor noi competitori. De la jumătatea anilor 1980 şi până în prezent, Jean Tirole a cercetat astfel de eşecuri ale pieţei. Analizele lui despre companiile cu putere mare pe o anume piaţă furnizează o teorie unitară care se bazează pe întrebări legate de politicile de stat, şi anume: cum ar trebui guvernele să gestioneze fuziunile dintre companiile mari şi cum ar trebui autorităţile centrale să reglementeze monopolurile.

Înainte de studiile lui Jean Tirole, cercetătorii şi autorităţile au căutat principii generale după care se conduc toate industriile. Tirole, în schimb, a dovedit din punct de vedere teoretic că anumite reguli dau rezultate bune doar în anumite condiţii. De exemplu, menţinerea unui anumit plafon al preţurilor ar putea determina companiile puternice să scadă costurile, ceea ce reprezintă un lucru benefic pentru societate. Totuşi, această plafonare a preţurilor permite companiei să obţină profituri excesive, ceea ce este negativ pentru societate. Cooperarea pentru stabilirea unor preţuri pe o anumită piaţă este, de obicei, dăunătoare, dar cooperarea pentru acordarea patentelor poate avea efecte pozitive pentru toţi actorii dintr-o industrie. În acelaşi sens, fuziunea unei companii cu furnizorul său poate încuraja inovaţia, dar, în acelaşi timp, poate avea consecinţe negative în ceea ce priveşte competiţia. Astfel, reglementarea unei industrii trebuie să fie atent adaptată specificului fiecărei pieţe în parte.

Jean Tirole a scris mai multe cărţi şi articole în care a prezentat un cadru general ce trebuie urmat pentru a implementa astfel de politici adaptate. De asemenea, în articolele sale, cercetătorul francez a aplicat aceste politici în domenii diverse, cum ar fi telecomunicaţiile şi sectorul bancar. Urmând aceste îndrumări prezentate de economistul francez, guvernele pot să încurajeze companiile mari să devină mai productive şi, în acelaşi timp, să evite ca acestea să afecteze competitorii şi clienţii.