Poliţia franceză pune bazele unui FBI francez, înfiinţînd Direcţia Centrală de Informaţii Interne (DCRI), serviciu unificat care va fi lansat marţi. Acest nou instrument marchează dispariţia vechilor DST (Direcţia de Supraveghere a Teritoriului, Constraspionaj) şi RG (Informaţii Generale). Noul serviciu va fi condus de prefectul Bernard Squarcini, un apropiat al preşedintelui Nicolas Sarkozy, care a cerut această reorganizare. RG-urile, supranumite “urechile Guvernului”, un tip de serviciu unic în Europa, erau criticate adesea şi acuzate că sînt un fel de poliţie politică. Noul DCRI se vrea un FBI francez în domeniul informaţiilor, care devin o prioritate, ca şi în armată, potrivit unor surse din poliţie.
Avînd 4.000 de funcţionari, dintre care 3.000 poliţişti activi, DCRI se va ocupa de probleme ce ţin de interesul naţiunii: terorism, mişcări ample de contestare, informaţii economice. Aceste domenii ţineau, anterior, exclusiv de resortul DST. Poliţiştii din DCRI, care vor putea invoca secretul de apărare naţională în cadrul activităţii lor, vor fi integraţi pe zone în fiecare departament. Alte trei servicii de informaţii depind de Ministerul Apărării, dintre care cel mai important este Direcţia Generală a Securităţii Externe (DGSE, 4.500 de agenţi). În total, serviciile franceze de informaţii şi contraspionaj numără 14.000 de angajaţi.