Franţa s-a angajat oficial, vineri seară, pe lângă Comisia Europeană, să îşi modifice legislaţia, după repatrierile controversate de romi, într-un răspuns trimis înainte de expirarea unui ultimatum fixat la miezul-nopţii, de Bruxelles. Franţa a confirmat intenţia de a modifica, aşa cum i-a cerut Bruxelles-ul, legea naţională asupra libertăţii de circulaţie a cetăţenilor UE. Acest text impune garanţii procedurale stricte pentru cetăţenii care sunt trimişi înapoi acasă, ca romii români şi bulgari, înainte de a părăsi Franţa, începând din august. Un calendar este de asemenea furnizat, conform unei promisiuni făcute în această săptămână, de ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson. Este prevăzut că modificările legislative vor fi realizate prin decrete specifice şi într-un proiect de lege asupra imigraţiei deja existent, în timp ce textul va trece în faţa Senatului francez la sfârşitul anului sau începutul lui 2011. Acest text de lege tocmai a fost adoptat de deputaţii francezi. De acum, ansamblul celor 27 de comisari europeni se va reuni mâine, pentru a decide ce urmări îi va da. Ţinând cont de promisiunea făcută de Paris, este probabil ca ei să renunţe să deschidă o procedură. Bruxelles-ul a cerut de asemenea Franţei clarificări asupra manierei în care au fost realizate repatrierile de romi, pentru a se asigura că aceste practici nu au fost discriminatorii, luând ca ţintă, în mod specific, această minoritate. Aceasta ar fi o violare a legislaţiei europene, chiar dacă asupra acestui punct, nicio ameninţare de procedură de infringement nu a fost proferată în acest stadiu. Mai mult, Franţa a transmis primele elemente de răspuns, vineri seară, pentru a încerca să liniştească Bruxelles-ul, privind maniera în care administraţia sa a operat pentru repatrieri, cu un tablou în cifre.
Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a apreciat drept pozitiv faptul că Franţa a transmis Comisiei Europene, înaintea expirării termenului-limită, un răspuns oficial privind repatrierea romilor. În vara acestui an, desfiinţarea taberelor ilegale şi expulzarea romilor, în majoritate români, către ţara de origine, a declanşat un val de critici la adresa Franţei şi a tensionat relaţia cu Comisia Europeană. Situaţia romilor repatriaţi de Franţa a tensionat relaţiile dintre Paris şi Comisia Europeană, determinând un schimb de replici fără precedent între preşedintele francez, Nicolas Sarkozy şi preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, la summit-ul UE din 16 septembrie.