Președintele francez, Francois Hollande, a declarat duminică, în contextul referendumului britanic, că ”Franţa şi Germania trebuie să preia iniţiativa de construire a unei Uniuni Europene mai puternice”. ”O ţară prietenă, o ţară aliată cu care avem atât de multe legături tocmai a decis separarea de uniunea noastră, pe care o credeam indestructibilă, indisolubilă. Este responsabilitatea Franţei şi Germaniei să preia iniţiativa, pentru că s-a demonstrat că din suferinţe, orori şi război am fost capabili să construim o prietenie puternică”, a adăugat Hollande, la inaugurarea unui memorial în Dun-les-Places (Nièvre), un sat martir în care, în iunie 1944, 27 de oameni au fost executaţi. ”Fiind separaţi, există riscul să fim divizaţi, afectaţi de disensiuni şi conflicte. Împreună, putem câştiga nu doar pacea, ci şi stima oamenilor din această uniune frumoasă numită Europa”, a subliniat Hollande.