Circa 70 de romi care au ocupat, de două zile, o clădire din Montreuil au fost evacuaţi, sâmbătă dimineaţă, 16 persoane fiind arestate în timpul evacuării şi eliberate după-amiază, fiind obligate să părăsească teritoriul. Romii, printre care şi 20 de copii, se adăpostiseră de 48 de ore în acea clădire care era neocupată de mai mulţi ani. Înainte ca cele 16 persoane arestate să fie eliberate, mai mulţi copii au venit împreună cu mamele lor să scandeze lângă comisariatul din Montreuil „Eliberaţi-ne părinţii!”. Fabienne Vansteenkiste, adjuncta primarului din Montreuil, a denunţat noua expulzare care, odată în plus, consideră că s-a făcut fără a oferi soluţii şi a lăsat municipalitatea în faţa problemelor generate. „Comportamentul prefectului este iresponsabil şi obligă Primăria să se substituie serviciilor statului”, a adăugat aceasta, precizând că primarul a trebuit să mute provizoriu persoanele expulzate într-o sală de sport. Alte voci s-au ridicat împotriva accelerării expulzărilor care accentuează hoinăreala şi sărăcia oamenilor, a afirmat Michèle Mézard, reprezentanta RomEurope, afirmând că unii se ascund în pădurile din regiunea Saint - Etienne. Doi secretari de stat români, pentru reintegrare şi cel responsabil pentru Ordine şi siguranţă publică, sunt aşteptaţi la Paris, săptămâna aceasta.
Franţa este criticată tot mai mult la nivel internaţional din cauza măsurilor de evacuare a taberelor ilegale de romi, proveniţi în principal din România şi Bulgaria. Aceste măsuri, susţinute de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, au atras critici ferme din partea Naţiunilor Unite şi Consiliului Europei, dar şi din partea Ligii franceze a Drepturilor Omului, al cărei vicepreşedinte, Malik Salemkour, a apreciat că în ţară există „o problemă de rasism instituţionalizat”. Comitetul ONU pentru Eliminarea Discriminării Rasiale investighează de asemenea modul în care sunt tratate comunităţile rome. Un membru al comitetului a apreciat că măsurile luate în Franţa amintesc de Guvernul de la Vichy, care a colaborat cu ocupanţii nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În Franţa se află aproximativ 15.000 de romi, dintre care mulţi provin din Bulgaria şi România şi care, în calitate de cetăţeni ai UE, au drept de şedere în Franţa, dar pot fi deportaţi în cazul în care comit infracţiuni.