Franţa trimite trei anchetatori la Moscova în legătură cu accidentul aviatic de ieri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Franţa trimite trei anchetatori la Moscova în legătură cu accidentul aviatic de ieri

Externe 21 Octombrie 2014 / 12:57 279 accesări

Biroul de Anchete şi Analize pentru securitatea aviaţiei civile (BEA) din Franţa a anunţat astăzi că va trimite trei anchetatori la Moscova, în cadrul eforturilor de clarificare a condiţiilor morţii preşedintelui-director general al grupului petrolier Total Christophe de Margerie, relatează AFP. Avionul la bordul căruia se afla de Margerie - înmatriculat F - GLSA - era un Falcon 50 exploatat de compania Unijet. Avionul s-a prăbuşit la decolare, după ce s-a lovit de un vehicul de deszăpezire, a anunţat BEA într-un comunicat. În afară de Christophe de Margerie, în accidentul de pe Aeroportul Vnukovo, lângă Moscova, au mai murit doi membri ai echipajului tehnic şi un membru al personalului de cabină. BEA afirmă că şoferul vehiculului de deszăpezire a murit şi el. Potrivit altor surse, acesta ar fi supravieţuit. Ancheta cu privire la cauzele accidentului va fi efectuată de către instituţia rusă similară BEA - MAK. "Conform dispoziţiilor internaţionale", BEA va participa la anchetă în calitate de reprezentant al statului în care este înmatriculat avionul, care l-a produs (Dassault Aviation) şi care l-a exploatat.

Taguri articol


12