Frate, frate, Portul Constanţa-i o prioritate!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Frate, frate, Portul Constanţa-i o prioritate!

Eveniment 25 Februarie 2011 / 00:00 2200 accesări

Preşedintele României, Traian Băsescu, iese încă o dată la rampă şi ne demonstrează pe viu, nu că ar mai fi fost nevoie, cum se muşamalizează, pe faţă, afaceri „cu spate”! El a declarat, ieri, că nicio vamă nu trebuie să rămână necontrolată, menţionând, în acest context: \"Portul Constanţa trebuie să fie o prioritate. Şi nu mizaţi pe faptul că nu este\". Întrebat despre acţiunile din vămi, Băsescu a răspuns că acestea au fost remarcate în raportul CE ca un succes al activităţii DNA. Cum? Deci cei câţiva „pioni” reţinuţi în scandalul vămilor de ochii lumii, pentru ca „reginele” să scape tefere şi nevătămate, reprezintă o victorie a statului împotriva corupţiei. Victoria a fost fluturată în ochii UE, reprezentând consecinţa responsabilităţii pe care însuşi Băsescu şi-a asumat-o în ce priveşte lupta curată pe care „temerarul cârmaci” o duce împotriva acestui flagel. Însă, tocmai când Băsescu închidea mai dihai dulapul prezidenţial, un schelet s-a strecurat afară, rânjind din toate oasele şi aducând aminte lumii de faptul că şeful statului are un frate. Mircea Băsescu, strâns legat de „intimităţile” Portului Constanţa, este considerat a fi „protectorul” nedeclarat al celei mai mari vămuiri din România. Păi, nu este normal ca arestările şi anchetele să înceapă la Siret, până la Constanţa fiind drum lung şi cale bătută? Şeful statului vine fuguţa cu o declaraţie în acest sens, singura de până acum şi care, evident, nu spune absolut nimic: \"Portul Constanţa trebuie să fie o prioritate. Şi nu mizaţi pe faptul că nu este\"! Pe ce şi pe unde mizăm noi nu are nicio relevanţă. Important este faptul că, la Constanţa, nu a călcat picior de anchetator până acum şi că, în condiţiile în care scandalul vămilor durează de o lună… proşti să fie ăia care să nu ia asta ca pe o avertizare: „Fraţilor, şterge-ţi-vă repede urmele şi pe urmă poa’să vină ăştia şi să caute până leşină”! Fraţilor? Frate? Mircea?



12