Fratele preşedintelui cumpără energia electrică cu 20% mai ieftin decît populaţia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fratele preşedintelui cumpără energia electrică cu 20% mai ieftin decît populaţia

Eveniment 10 Martie 2007 / 00:00 1137 accesări

Fratele preşedintelui României, Mircea Băsescu, a semnat, în urmă cu doi ani, un contract între firma pe care o administrează, Plusfood SRL, şi Energy Holding, prin care societatea comercială care funcţionează în Portul Constanţa Sud a devenit beneficiara unui mini-tarif la energie electrică. Actele au fost perfectate după ce Traian Băsescu a ajuns la Cotroceni, în perioada în care Energy Holding a renunţat la contractul gras cu ALRO Slatina, după ce, din partea administraţiei prezidenţiale, au fost făcute presiuni pentru renegocierea tarifelor în favoarea producătorului de aluminiu. Amintim că Traian Băsescu a afirmat, în legătură cu subiectul ALRO, că ar fi fost obligată să meargă cu valizele cu bani la Ministerul Economiei pentru a cumpăra electricitate. De cealaltă parte însă, fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş, a afirmat că ALRO ar fi plătit patru milioane de euro şpagă la „consilierii lui Băsescu”. Şpaga ar fi fost oferită pentru a determina Energy Holding să renunţe la intermedierea furnizării de energie ieftină către ALRO, conform precizărilor fostului ministru. Intermediarul de energie electrică Energy Holding, folosit de preşedintele României ca argument forte în acuzaţiile de corupţie la adresa premierului Tăriceanu, este foarte indulgent faţă de firma pe care o conduce fratele şefului statului, prin prisma preţului minimal practicat în cazul Plusfood. Întregul scandal a fost prezentat, vineri, pe prima pagină a trei ziare centrale. „Gîndul” a titrat faptul că contractul prin care Energy Holding a convenit să livreze 3.600 MWh/an firmei Plusfood a fost semnat în august 2005. În septembrie 2006, administratorul Energy Holding, Costin Alexandrescu, şi directorul Plusfood, Mircea Băsescu, au convenit prelungirea contractului cu un an şi creşterea cantităţii de energie livrată la 4.650 MWh/an. Preţul contractat de Plusfood este de 87 de dolari/MWh. În 2005, tariful perceput populaţiei se ridica la 105,5 dolari/MWh, sumele plătite de Plusfood pentru aceeaşi cantitate fiind cu 17% mai mici. În prezent, unii operatori portuari din Constanţa plătesc în medie 110 dolari/MWh, iar populaţia plăteşte 112,5 dolari/MWh. Prin urmare, firma condusă de fratele preşedintelui este un consumator favorizat de energie electrică, plătind cu peste o cincime mai puţin decît ceilalţi consumatori. Energy Holding tranzacţionează 12% din electricitatea consumată în toată ţara, intermediind 25% din exporturile naţionale de energie ale României. Preşedintele Băsescu a declarat ieri la Bruxelles că a aflat din presă faptul că fratele lui are un contract cu firma pe care el a înfierat-o în lupta cu premierul Tăriceanu. “Vreţi să-l întrebaţi pe el? Nu-mi raportează nimic. Are preţ de hidro? Sau e preţ normal?”, a spus Traian Băsescu. La rîndul lui, Mircea Băsescu a declarat: “Voi continua colaborarea cu Energy Holding. Nu mă interesează cui îi atrage preşedintele atenţia. Nu mă sfătuiesc şi nici nu îi cer aprobarea fratelui meu pentru ceea ce fac. Contractul cu Energy Holding a fost încheiat pentru că, în acel moment, a avut cea mai bună ofertă. Oferta a fost transmisă patronilor olandezi ai Plusfood, care şi-au dat acordul pentru contract. Noi plătim circa 87 de dolari pentru un MWh şi sîntem cel mai mare consumator din zonă”. Firma condusă de fratele preşedintelui este singura din judeţul Constanţa care exportă produse din carne de pasăre în Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007, şi deţine monopolul ca unic furnizor al trupelor NATO din Constanţa.



12