Procesul în care fraţii Iulian Florin Zamfira, de 21 de ani, şi Marian Zamfira, de 28 ani, ambii din localitatea constănţeană Viroaga, au fost judecaţi pentru port fără drept a unei arme albe în locuri şi împrejurări ce pot periclita viaţa sau integritatea persoanelor, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice şi omor calificat, s-a terminat de la prima înfăţişare. Cei doi au recunoscut absolut toate acuzaţiile aduse de procurori şi au cerut să fie judecaţi numai pe baza probelor administrate în timpul urmăririi penale. În acest fel, ei speră ca pedepsele la care urmează să fie condamnaţi să fie reduse cu o treime, conform dispoziţiilor legii micii reforme. Instanţa se va pronunţa pe 31 august. Potrivit rechizitoriului, cei doi fraţi au fost implicaţi într-un scandal în urma căruia un bărbat în vârstă de 40 de ani şi-a pierdut viaţa. Procurorii spun că altercaţia a avut loc în seara de 2 iulie, în jurul orelor 21.00, după ce Iulian Zamfira a aruncat cu o sticlă în gardul barului „M&G Victoria Com SRL”, din Viroaga. Potrivit anchetatorilor, victima, Ion Drăgan, care se afla la o masă împreună cu mai mulţi amici, i-a reproşat petrecăreţului gestul său şi i-a cerut să înceteze. Tânărul şi-a cerut scuze şi a plecat spre casă, dar peste câteva minute s-a întors înarmat cu un topor şi însoţit de fratele său, Marian Zamfira.
• UCIS CU TOPORUL • Oamenii legii spun că, orbit de furie, Marian Zamfira s-a repezit spre masa la care stătea Ion Drăgan şi l-a înjunghiat pe acesta în zona pieptului. Martorii scenei au apelat imediat linia unică 112 şi au cerut ajutor. Poliţiştii spun că Ion Drăgan s-a ridicat de la masă, în încercarea de a ajunge acasă, dar, după aproape 100 de metri, s-a prăbuşit în mijlocul drumului, fără suflare. Potrivit procurorilor, fraţii Zamfira, care au continuat scandalul, au fost puşi pe fugă de mai mulţi localnici, care au aruncat cu pietre spre ei. Din nefericire, medicii care au răspuns solicitării nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa lui Ion Drăgan. Imediat, poliţiştii din Negru Vodă, poliţiştii de frontieră şi cei de la posturile de poliţie din zonă s-au mobilizat pentru a da de urma celor doi fraţi. Aceştia au fost prinşi şi arestaţi.