Procurorii constănţeni au finalizat urmărirea penală şi i-au trimis în judecată, ieri, în stare de arest preventiv, pe fraţii gemeni Alin şi Cristian Tifoiu, de 29 ani, din comuna constănţeană Mereni, pentru omor deosebit de grav. Instanţa a stabilit ca procesul lor să înceapă pe 18 aprilie. Potrivit rechizitoriului, în seara de 16 ianuarie, cei doi au intrat în gospodăria lui Viorel Ceauşu, de 64 ani, din aceeaşi localitate, pentru a-i fura găinile. În timp ce cotrobăiau prin curte, proprietarul a auzit zgomotul şi a ieşit din casă pentru a afla ce se întâmplă. Omul avea o lanternă în mână, aşa că a reuşit să vadă chipurile celor doi hoţi. În momentul în care şi-au dat seama că au fost recunoscuţi, spun anchetatorii, fraţii Tifoiu au tăbărât pe Viorel Ceauşu şi au început să-l lovească cu o bâtă şi o rangă, provocându-i nenumărate răni la nivelul capului. În urma bătăii încasate, Viorel Ceauşu şi-a pierdut viaţa. Ginerele acestuia a aflat chiar de la cei doi suspecţi că socrul său a murit. „Au venit la mine acasă pe la orele 22.00 şi mi-au spus că au fost atacaţi de cineva în timp ce se plimbau pe strada pe care locuieşte socrul meu. Apoi mi-au zis „fugi repede la el acasă, că zace undeva în spatele casei şi e plin de sânge”. I-am întrebat de unde ştiu ei ce a păţit socrul meu, dar nu am avut ce să mai discut cu ei pentru că erau beţi. Trebuie să recunosc că iniţial nu i-am crezut. Apoi m-am hotărât să merg totuşi până acolo şi să verific. Când am ajuns, l-am găsit în curte, într-o baltă de sânge. Avea o rană foarte urâtă la tâmplă. Am sunat imediat la 112, dar medicii care au venit aici nu au mai putut face nimic pentru a-l salva”, a declarat ginerele lui Viorel Ceauşu. După câteva ore, poliţiştii din Mereni i-au săltat de la domiciliu pe cei doi fraţi, iar instanţa i-a arestat preventiv.