După ce lipsa vântului a anulat cursele programate miercuri, în prima zi a competiţiei, concurenţii de la Campionatul European de Yachting Zoom 8, întrecere organizată de Yacht Club Regal Român şi Federaţia Română de Yachting, în parteneriat cu Primăria Constanţa, Tomis Marina şi Asociaţia Litoral - Delta Dunării, la Constanţa, au avut mult mai mult noroc joi. Cei 24 de participanţi din şase ţări, Austria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Rusia şi România, au ieşit din Portul Tomis pentru primele dueluri oficiale ale întrecerii continentale. Pentru că vremea bună le-a permis, organizatorii au decis să aibă loc patru curse, atât la fete, cât şi la băieţi. Cei şase constănţeni prezenţi la start au avut o prestaţie foarte bună, reuşind să se afle printre protagonişti. La fete, campioana balcanică Ebru Bolat şi-a respectat statutul, încheind prima zi de concurs pe locul al treilea în clasamentul general, după ce a reuşit să se impună în cursa a patra. Primele două poziţii sunt ocupate de sportivele din Danemarca, Julie Havn şi Josephine Swiatecka. La băieţi, fratele lui Ebru, Tarkan Bolat, a terminat pe ultima poziţie a podiumului, fiind devansat de estonii Jakob Haud şi Julius Henrik Tarand.
Competiţia va continua vineri şi sâmbătă, când sunt programate câte trei curse pe zi, între orele 11.00 şi 17.00, la final urmând să se acorde cele două premii, 2014 Zoom 8 Boy’s European Champion şi 2014 Zoom 8 Girl’s European Champion. Festivitatea de premiere şi închidere a evenimentului va avea loc sâmbătă, de la ora 18.00, la hotel Palace sau pe platoul din Portul Tomis, dacă vremea va permite.