Frații Caratană, condamnați definitiv de Curtea de Apel Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Frații Caratană, condamnați definitiv de Curtea de Apel Constanța

Eveniment 07 Noiembrie 2016 / 16:03 2439 accesări
Mihăiță Caratană

Mihăiță Caratană

Magistrații Curții de Apel Constanța i-au condamnat luni pe frații Mihăiță și Mișu Caratană, în dosarul în care aceștia au fost acuzați că au sechestrat 14 ciobani angajați la fermele lor. Mișu Caratană a primit trei ani de închisoare, în vreme ce Mihăiță Caratană va ispăși o pedeapsă de nouă ani. În aceeași speță, Enache Șapte și Dumitru Mitrenga s-au ales cu opt ani de detenție, iar Ion Vișan, cu opt ani și șase luni. Hotărârea Curții de Apel Constanța este definitivă. Dosarul se află pe rolul instanțelor constănțene din anul 2010. Conform rechizitoriului, 14 ciobani angajați la fermele fraților Caratană au fost obligați de aceștia să trăiască în condiţii greu de închipuit, iar atunci când încercau să scape, ciobanii primeau o bătaie soră cu moartea. Neregulile au fost descoperite pe 9 martie 2010, în urma unei razii la care au participat aproape 200 de poliţişti şi jandarmi. Fraţii Caratană, Şapte, Vişan şi Ghiorţu au fost arestaţi imediat şi eliberaţi pe rând, câteva luni mai târziu. Pe parcursul anchetei, fraţii Caratană au spus că toată arestarea lor este lucrătura poliţiştilor din Mihail Kogălniceanu, cu care sunt în conflict de multă vreme.



12