Administratorii unei societăţi comerciale din Constanţa s-au ales cu dosare penale după ce poliţiştii au descoperit că aceştia au înregistrat operaţiuni fictive. Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor spun că Valentin Beldan, de 36 de ani, şi Iulia Davidică, de 30 de ani, ambii din Constanţa, în perioada 1 octombrie 2007 – 30 septembrie 2010, au achiziţionat cantităţi însemnate de produse cerealiere. În urma verificărilor anchetatorii au stabilit că operaţiunile comerciale înregistrate sunt nereale şi că documentele de achiziţie nu îndeplinesc toate condiţiile specifice unui document contabil legal întocmit. Analiza economică a arătat că, în acest mod, cei doi suspecţi au cauzat un prejudiciu în valoare totală de 91.817.596 lei, respectiv 40.607.477 lei impozit pe profit şi 51.210.119 lei TVA-ul. Cele două persoane sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Contanţa cu propunere de declinare a competenţei în favoarea DNA-Constanţa, întrucât prejudiciul stabilit de organele fiscale depăşeşte echivalentul în lei a un milion de euro.