Casa de pariuri Super Bet, acuzată de o constănţeancă că nu vrea să îi dea premiul câştigat la loto Franţa Keno, consideră cazul încheiat. Un reprezentant al agenţiei Super Bet a declarat că ei nu au nicio vină că extragerea a avut loc mai devreme. „În fiecare zi, în Franţa extragerea are loc la ora 21.00 (22:00 ora României - n.r.). În ziua aceea, extragerea a avut loc mai devreme la ora 20: 32, iar doamna a pus biletele la 21.53, adică după ce extragerea a avut loc. Calculatorul e programat să accepte orice bilet, dacă operaţiunile nu sunt blocate de un supervizor. Noi nu am fost anunţaţi de acest decalaj şi am observat după ora 22.00 acest lucru, când am început să omologăm rezultatele”, a declarat Dan Jakabhazi, reprezentant Relaţii Publice Super Bet. El a mai precizat că pe spatele fiecărui bilet sunt scrise condiţiile de joc. „Conform Regulamentului de joc, articolul 1.10, punctul k, evenimentele care au fost pariate după începerea lor li se va acorda cota 1, respectiv clienţilor li se returnează miza pariată, dacă au pariat un singur eveniment pe bilet”, a mai precizat Dan Jakabhazi. Constănţeanca care consideră că ar fi păgubită susţine că nu este vina ei că biletele au fost acceptate şi vrea să îşi primească premiul câştigat. „Dacă extragerea a fost începută, de ce mi-au mai acceptat biletul? Trebuia să nu îmi mai primească biletul şi totul era rezolvat. Însă eu am verificat şi la alte agenţii şi am aflat că extragerea a avut loc ca de obicei, adică la ora 22.00 (n.r. ora României). Cred că cei de la agenţia la care am jucat au făcut vreo modificare în calculator ca să apară biletele necâştigătoare”, a precizat A.L.
CINE ARE DREPTATE? În timp ce agenţia Super Bet o acuză pe constănţeancă de fraudă, aceasta îi acuză la rândul ei de trucaj. Reprezentanţii agenţiei au trimis pe mail-ul redacţiei „Telegraf” un film cu extragerea din data respectivă unde este menţionată ora şi data extragerii, respectiv 20:32 (ora Franţei) din 23 iunie 2011. „Eu cred că acest filmuleţ este trucat, pentru că nu se poate aşa ceva. Eu am fost şi la alte case de pariuri, care nu au avut acest decalaj de oră la extragere. Nu înţeleg cum s-a schimbat ora numai la ei”, a declarat A.L. De partea cealaltă, reprezentanţii Super Bet spun că reclamanta ar fi încercat să obţină un câştig pe căi necurate. „Cred că doamna a văzut extragerea şi a apoi a venit să pună biletele. Cu certitudine a ştiut numerele care s-au tras”, a specificat Dan Jakabhazi. Contactată telefonic, o operatoare a unei alte case de pariuri a declarat că păgubita nu ar primi banii din cauza sumei mari. „La agenţia noastră extragerea a avut loc tot la ora 21.00, ca în fiecare zi. Este ceva necurat la mijloc, deoarece nu se poate să fie la noi la o oră, iar la ei la o altă oră. Nu vor să îi dea banii deoarece este vorba despre o sumă foarte mare. După o săptămână de la acest incident s-au modificat orele limită până la care se pot plasa bilete”, a declarat o operatoare a unei case de pariuri din Constanţa
CONTROL OPC Constănţeanca a depus o plângere şi la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, care a deschis o anchetă în acest caz. „Am efectuat o anchetă şi s-a întocmit un dosar în acest caz. În urma cercetării s-a stabilit că plângerea nu este întemeiată, deoarece extragerea a avut loc mai devreme, persoana în cauză a pus biletul după, iar în regulament este precizată această situaţie”, a declarat Dionisie Culeţu, cms şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului. A.L. spune că nu se va lăsa până nu i se va face dreptate în acest caz şi că va merge până în pânzele albe.