VIZITĂ Fregata „Commandant Birot“ a ajuns, vineri dimineaţă, în Portul Constanţa după ce, timp de aproape o săptămână, a executat misiuni, în Marea Mediterană, cu Fregata „Regina Maria“. „Suntem foarte fericiţi să fim aici pentru că nu ni se întâmplă prea des să întâlnim Forţele Marinei Române şi este o experienţă interesantă pentru noi. Este impresionant când intri în port şi vezi navele militare. Am lucrat împreună cu fregata „Regina Maria“, însă până acum nu am fost la bordul niciunei nave româneşti“, a declarat comandantul navei, căpitan de fregată Thibault Haudos de Possesse. Pe durata escalei în portul Constanţa, la bordul navei vor fi organizate reuniuni de lucru împreună cu Statul Major al Flotei Române, iar echipajul va avea ocazia să utilizeze instalaţiile sportive ale Academiei Navale şi să viziteze Alianţa Franceză din Constanţa. În primăvara şi toamna acestui an, Fregata a fost angajată în operaţiuni navale din largul Libiei, iar după încheierea acestei misiuni nava a participat la operaţiunea Active Endeavour, perioadă în care a colaborat cu fregata Marinei Militare Române, „Regina Maria“. Cu acest prilej, vineri, Excelenţa Sa Henri Paul, ambasadorul Republicii Franceze în România, a vizitat municipiul Constanta şi a depus o coroană de flori la monumentul militarilor francezi din Cimitirul Central.
ARMAMENT Fregata are la bord un echipaj format din 96 de marinari, printre care o singură femeie ce ocupă funcţia de secund al comandantului. „Commandant Birot“ este un vas de luptă de tonaj mijlociu de tipul A 69. A fost admis în serviciul activ în 1984 şi a activat atât în misiuni în Oceanul Indian cât şi în Atlantic, Pacific sau în Marea Mediterană. A participat la toate situaţiile de criză în care Marina Naţională a fost implicată. Fregata este dotată cu rachete EXOCET MER MER 40 pentru lupta la adâncime şi cu patru lansatoare de torpile pentru lupta anti-submarin, asigurându-şi apărarea cu un tun anti-aerian de 100 mm, afete de 20 mm F2, un afet SIMBAD şi patru mitraliere de 12,7 mm. Concepută iniţial pentru lupta împotriva submarinelor în zona de coastă, fregata poate îndeplini, în prezent, orice tip de misiune. Accesul la bordul fregatei va fi permis constănţenilor duminică, 27 noiembrie, de la ora 14.00 la ora 17.00.