Fregata „Regele Ferdinand“ a revenit în portul militar Constanţa, după o misiune NATO

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fregata „Regele Ferdinand“ a revenit în portul militar Constanţa, după o misiune NATO

Eveniment 18 Aprilie 2019 / 20:10 818 accesări

Fregata "Regele Ferdinand" şi-a încheiat misiunea NATO pe care a desfăşurat-o în Marea Neagră, nava acostând, joi, în portul militar Constanţa, potrivit news.ro. Potrivit unui comunicat al Forţelor Navale, cei 240 de militari de la bordul fregatei "Regele Ferdinand" au raportat "Misiune îndeplinită", după ce nava a acostat, joi, în portul militar Constanţa. Plecată la sfârşitul lunii martie din baza de dislocare permanentă, fregata a desfăşurat misiuni specifice, în Marea Neagră, în cadrul grupării navale permanente SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care au mai făcut parte nave militare ale Bulgariei, Canadei, Olandei, Spaniei şi Turciei. Nava militară românească a făcut escale în portul Trabzon din Turcia şi în portul Poti din Georgia, unde a primit vizita ambasadorului ţării noastre în Georgia, Radu Liviu Horumbă. Fregata "Regele Ferdinand" şi celelalte nave militare din SNMG-2 au participat, săptămâna trecută, la Exerciţiul multinaţional "Sea Shield 19", organizat de Forţele Navale Române, în cadrul căruia marinarii din mai multe state membre NATO au exersat proceduri de acţiune privind apărarea colectivă, adaptate la tipologia ameninţărilor de securitate din regiunea Mării Negre.

"Anul acesta, Alianţa Nord-Atlantică şi-a sporit prezenţa navală în Marea Neagră, iar activităţile militare desfăşurate în comun pe mare, precum exerciţiile multinaţionale, contribuie la creşterea interoperabilităţii la nivel aliat şi demonstrează nivelul ridicat al determinării, precum şi forţa de care NATO dispune pentru a asigura securitatea fiecărui stat membru", a precizat sursa citată.

Taguri articol


12