Săptămâna viitoare sunt programate întâlnirile din manşa retur a semifinalelor Cupei României la fotbal, la finalul cărora vor fi stabilite formaţiile care vor lupta pentru câştigarea trofeului.
Astfel, miercuri, 24 aprilie, de la ora 19.45, la Giurgiu, Astra va întâlni campioana en titre, CFR Cluj. În tur, Astra s-a impus la Cluj-Napoca, scor 3-1.
Iar joi, 25 aprilie, tot de la ora 19.45, stadionul „Central” din Complexul Sportiv al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” de la Ovidiu va găzdui meciul FC Viitorul - Universitatea Craiova. În tur, la Craiova, FC Viitorul a câştigat cu scorul de 2-1.
Partidele vor fi transmise în direct la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look Sport.
Finala Cupei României va avea loc la 25 mai, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti.