FRF pierde milionul de euro acordat de MTS

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FRF pierde milionul de euro acordat de MTS

Sport 06 Ianuarie 2015 / 00:00 878 accesări

La 22 decembrie 2014, reprezentanţii MTS au anunțat că Federaţia Română de Fotbal (FRF) va primi o alocaţie financiară de aproximativ un milion de euro de la Ministerul Tineretului şi Sportului pentru pregătirea loturilor de copii şi juniori în 2015, fiind pentru prima oară când FRF a solicitat fonduri de la bugetul de stat. Conducerea forului de decizie din fotbalul românesc a negat vehement această variantă, chiar prin vocea președinteului FRF, Răzvan Burleanu: „Am spus de la bun început: vom atrage toate fondurile şi finanţările pe care Federaţia Română de Fotbal le poate accesa. Însă, cel puţin până acum, am decis să nu solicităm finanţare de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Totodată, în dezvoltarea centrelor regionale de excelenţă am decis să ne bazăm exclusiv pe sprijinul autorităţilor locale şi investiţii din mediul privat, fără o implicare financiară din partea statului”. În aceste condiții, secretarul de stat din cadrul MTS, Carmen Tocală, a precizat, ieri, că, dacă FRF nu a făcut cerere de finanţare pentru 2015, acest lucru înseamnă că a renunţat la solicitarea iniţială, depusă în luna noiembrie, precizând că FRF nu este obligată să accepte bani de la minister. Oficialul MTS a explicat că termenul-limită pentru depunerea cererilor de finanţare a expirat ieri. „Poate tot răul este spre bine până la urmă. Dacă dânşii au negat şi dacă nu vor finanţare, nu îi obligă nimeni să îşi depună cererea. În octombrie-noiembrie se depune la MTS o solicitare, iar apoi, cererea de finanţare se depune până la 5 ianuarie. Parcă acesta este termenul. Nu am verificat azi. Deci, dacă nu au cerere de finanţare, înseamnă că renunţă la solicitarea iniţială, pentru că ei au un proiect depus. Dar înseamnă că nu îşi doresc şi nu îi obligăm”, a afirmat Tocală.



12