Procedură disciplinară deschisă de FIFA împotriva fotbalistului german Torsten Frings, suspectat că l-ar fi lovit cu pumnul pe jucătorul argentinian Julio Cruz, la finalul partidei dintre cele două reprezentative, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale, a avut un verdict nefavorabil nemţilor. Frings a fost suspendat pentru partida cu Italia, din semifinale, urmînd să privească partida din tribună. Pentru luarea acestei decizii, FIFA a cerut să aibă acces la imaginile unei televiziuni, care îl surprindeau pe Frings lovindu-l pe Julio Cruz, în timpul altercaţiilor care au avut loc la finalul meciului de vineri, dintre Germania şi Argentina, din sferturile de finală. Existenţa acestor imagini a fost dezvăluită de presa italiană. "Nu am făcut nimic. M-am trezit deodată implicat în altercaţii şi chiar am primit două lovituri. Atunci, pentru a mă proteja, am ridicat braţul în faţă, dar nu am făcut mai mult de atît", a declarat Frings pentru cotidianul "Kreiszeitung Syke". La finalul meciului Germania - Argentina, în urma căruia echipa antrenată de Jurgen Klinsmann s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale, mai mulţi jucători şi membri ai staff-urilor tehnice s-au bătut în teren. În urma incidentelor, argentinianul Leandro Cufre, care l-a agresat pe germanul Per Mertesacker, a primit cartonaş roşu. FIFA a anunţat că a deschis o anchetă împotriva jucătorului argentinian Maxi Rodriguez, care se pare că l-a lovit pe Bastian Schweinsteiger