Maestrul Jean Constantin este aşteptat, în această seară, de la ora 20.00, pe scena de la malul mării, pentru a se întâlni cu publicul de acasă, în cadrul spectacolului aniversar „Frumosu’ de la Marea Neagră”. Alături de îndrăgitul actor se va afla colega sa de scenă şi de umor, Draga Olteanu-Matei. Spectacolul este prilejuit de aniversarea a 55 de ani de excelenţă în teatru şi cinematografie a celor doi maeştri ai comediei neaoşe româneşti. Le vor ura şi cânta „La Mulţi Ani”, într-un adevărat maraton de voie-bună: Gabriel Dorobanţu, Anastasia Lazariuc, Petrică Mâţu Stoian, Constantin Enceanu, Niculina Stoican, Ionuţ Galani şi Oltiţa Chirilă.
Draga Olteanu Matei, care se află la Constanţa, de vineri, fiind invitată la evenimentul „Amza Pellea, o stea printre stele”, a ţinut să menţioneze că sărbătoritul este, de fapt, Jean Constantin, iar rolul său este acela de „a-i ţine isonul”.
Un spectacol similar, care i-a avut cap de afiş pe cei doi mari actori români, a avut loc pe 22 aprilie, la Sala Palatului, numărul invitaţilor de pe scenă depăşind cifra de 30. Manifestarea de la Bucureşti a ţinut până după miezul nopţii, desfăşurându-se într-o sală arhiplină.
Deşi vine des la Constanţa, unde locuieşte în apartamentul de pe bulevardul Ferdinand, Jean Constantin nu le-a mai dedicat de mult un spectacol de umor constănţenilor. Cea mai „recentă” prezenţă pe scena de la malul mării a avut loc în urmă cu trei ani, în spectacolul „Genialii”. În acest context, cu siguranţă, succesul de la Sala Palatului va fi reiterat, în această seară, acasă… la Marea Neagră.