An de an, Festivalul-Concurs Naţional de Interpretare a Cîntecului Tradiţional Românesc „Dan Moisescu” aduce, la Topalu, pe scena Căminului Cultural, tineri talentaţi care îşi doresc, prin cîntul lor, să asigure perenitatea cîntecelor populare culese din bătrîni şi să valorifice portul popular, aşa cum se regăsea el în lada de zestre a satului românesc. Interesul pentru festivalul de la Topalu, ajuns, în acest an, la cea de-a XIV-a ediţie, s-a concretizat prin numărul mare de participanţi. 21 de tineri interpreţi din toate zonele etnografice ale ţării au urcat, joi seară, pe scena festivalului, să încînte publicul şi juriul cu cîntecele şi costumele lor populare.
La această ediţie a Festivalului „Dan Moisescu”, zona Dobrogei a fost reprezentată de opt concurenţi: doi tulceni - George Chitu şi Oana Irina Panait, patru constănţeni - Mădălina Corina Vasile, Maria Ghemu, Adriana Sofica şi Ionuţ Petreacă - şi doi locuitori ai comunei gazdă. Iubitorii muzicii şi dansului popular din comuna Topalu, veniţi cu mic cu mare, la festival, au ştiut să îşi susţină reprezentanţii cu care se mîndresc, preoţii Viorel Avisalon şi Dumitru Olteanu, aceştia fiind, de departe, cei mai aplaudaţi concurenţi. „A fost o bucurie să fiu prima concurentă. Emoţiile nu au fost atît de mari la început”, a declarat, încrezătoare, talentata constănţeancă Mădălina Corina Vasile, care a avut privilegiul de a deschide concursul de folclor.
Alături de dobrogeni, pe scena festivalului au urcat, în ordinea tragerii la sorţi, Ancuţa Savu din Argeş, Valentin Ghencea din Buzău, Ana-Maria Botezatu din Vrancea, Alin Trocan din Teleorman, fraţii Ionica Moroşan şi Gavril Moroşan din Suceava, Alina Bontea din Buzău, Adriana Deaconu din Prahova, Sergiu Purja Negrean din Bistriţa Năsăud, Ionuţ Apătăchioaie din Hunedoara, Roxana Bădescu din Argeş, Loredana Streche din Olt şi Stelian Păun din Giurgiu. Dobrogenii au interpretat cîntece din repertoriul Elenei Roizen, iar Ionuţ Petreacă din Săcele, judeţul Constanţa, s-a remarcat prin prezentarea unei doine rare. Juriul a ascultat cu atenţie şi balada interpretată de Sergiu Purja Negrean din Bistriţa Năsăud, specifică zonei Maramureşului. O evoluţie demnă de apreciat a avut şi Adriana Deaconu din Prahova, de aplauzele publicului bucurîndu-se şi suceveanca Ionica Moroşan, precum şi tulceanca Irina Oana Panait, care a adus în faţa publicului un cîntec din repertoriul regretatei Elena Roizen. Festivalul a fost prezentat de Mirela Pană. La manifestare a luat parte şi Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopului Tomisului, care a apreciat valoarea concurenţilor, specificînd, totodată, că „folclorul face parte din spiritualitatea poporului român”.
Topalu, o rampă de lansare pentru tinerii interpreţi
Juriul acestei ediţii a festivalului, prezidat de dirijorul şi directorul Ansamblului Naţional de Arte „Tinerimea Română” din Bucureşti, Voicu Enăchescu, a fost alcătuit din Nicolae Peride, prorector al Universităţii „Ovidius” Constanţa şi preşedinte al Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, consilierul judeţean Atanasie Teodorescu, directorul Universităţii Populare Constanţa, lect. univ. dr. Silvia Ţigmeanu, directorul Şcolii Populare de Arte şi Meserii Constanţa, Doina Voivozeanu, profesorul şi consultantul artistic în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Paul Nicolescu, precum şi primarul comunei Topalu, Gheorghe Murat. Misiunea acestora a fost dificilă, dată fiind evoluţia remarcabilă a concurenţilor, iar decizia juriului a fost făcută cunoscută ieri seară, în cadrul Galei de premiere, programată să înceapă la ora 20.00. „Concurenţii sînt net superiori anilor precedenţi, ceea ce s-a văzut în interpretarea lor. Acest lucru înseamnă că interesul pentru cîntecul popular ia amploare, aici, la Topalu, o rampă de lansare pentru tinerii interpreţi”, a precizat primarul Gheorghe Murat.
Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului „Dan Moisescu” este organizată de Consiliul Judeţean Constanţa, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Constanţa, Consiliul Local şi Primăria Comunei Topalu şi Căminul Cultural Topalu.