ARGUMENTE Senatorul UDMR Gyorgy Frunda, candidatul Uniunii la Primăria Târgu Mureş, a recomandat Guvernului, vineri, să nu modifice Hotărârea de Guvern referitoare la facultatea maghiară de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş şi să lasă Justiţia să îşi facă datoria: „Cred că este nevoie de o reglementare urgentă şi corectă, legală, a problemei UMF, de respectare a legii în vigoare - Legea 1/2011 (Legea Educaţiei - n.r.), mai ales că nu există declanşată nicio procedură de modificare a acesteia - şi asigurarea învăţământului în limba maghiară, care a existat tot timpul şi instituţionalizarea acestuia”. Frunda a spus că Legea Educaţiei nr.1/2011 a prevăzut ca principiu obligatoriu înfiinţarea universităţilor multiculturale, a învăţământului în limba maghiară în trei universităţi din România, printre care şi UMF din Târgu Mureş şi că, întrucât Senatul UMF a refuzat de două-trei ori consecutiv să introducă în Carta Universităţii articolul respectiv, foştii miniştri ai învăţământului au refuzat confirmarea Cartei instituţiei.
VALIDARE OBLIGATORIE A CARTEI Frunda spune că suspendarea aplicării hotărârii de guvern înseamnă ca în iunie să nu fie admitere la secţia maghiară “pentru că nu se ştie care este regimul juridic al învăţământului în limba maghiară”. Acesta a arătat că problema trebuie rezolvată “nu în luni, nu în săptămâni, ci în câteva zile”, încât studenţii de limbă maghiară să ştie unde dau admitere. Curtea de Apel Târgu Mureş a anulat, vineri, adresa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 49858/bis/III/12.01.2012, prin care instituţia nu recunoştea Carta UMF Târgu Mureş. Prin sentinţa de vineri, Curtea de Apel a obligat MECTS să recunoască şi să emită rezoluţie pozitivă privind avizul de legalitate asupra Cartei Universitare a Universităţii, în baza art. 128, alin 5 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. Sentinţa poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de cinci zile de la comunicare.