Frunza Elenei Udrea, invizibilă în Germania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Frunza Elenei Udrea, invizibilă în Germania

Eveniment 14 Martie 2012 / 00:00 458 accesări

HABAR NU AU DE ROMÂNIA Cătălin Ivan, liderul delegaţiei europarlamentare PSD, îşi exprimă îngrijorarea faţă de declaraţiile făcute de Alexander Wrede, directorul de contractări al Thomas Cook Germania, cu privire la starea precară a turismului din România şi atrage atenţia asupra modului defectuos în care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) cheltuie banii pentru promovarea externă a brandului de ţară. „Alexander Wrede a declarat că România este o destinaţie turistică total necunoscută pentru turiştii germani sau, mai bine spus, nu are nicio imagine pe piaţa germană. Am cheltuit milioane de euro pe frunza doamnei Udrea, care s-ar fi vrut a fi un brand internaţional, şi descoperim că aceasta nu este cunoscută nici măcar în Germania“, a declarat Ivan. El a precizat că Thomas Cook Group este un jucător cheie pe plan mondial în domeniul turistic, prezent pe 21 de pieţe şi cu aprox. 22 de milioane de clienţi. „Dacă ei nu au o părere bine formată despre România, este clar că nimeni nu are. Sunt milioane de turişti care sunt interesaţi de zona Mării Negre, dar nu vin în România pentru că nu sunt informaţi şi pentru că MDRT nu se ocupă serios de promovare, oferte, hoteluri“, a mai spus Ivan.

EXPLICAŢII? La rândul său, vicepreşedintele PSD Corina Creţu a declarat că Elena Udrea, fost ministru MDRT, trebuie să explice pe ce s-au dat 820 de milioane de euro, în contextul în care potenţialii turişti nici nu ştiu de România. „Preferata preşedintelui Traian Băsescu în materie de absorbţie de fonduri europene ar trebui să aibă pe conştiinţă jaful din turism şi managementul defectuos de la Ministerul Turismului“, a declarat Corina Creţu. Ce a declarat ieri Elena Udrea ieri? \"Mă mândresc cu faptul că am făcut un brand care este extrem de apreciat afară, a fost un deschizător de drumuri, un brand eco. Crearea şi promovarea brandului au avut ca efect creşterea numărului de turişti\". Fără alte comentarii!



12