O nouă modalitate de protest faţă de Legea privind salarizarea în 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, vine din partea Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care va depune la registratura Ministerului Educaţiei 150.000 de petiţii semnate de membrii de sindicat care au obţinut în instanţă aplicarea Legii 221/2008 pentru perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009. Pentru că numărul petiţiilor este foarte mare, 60.000 vor fi transportate cu o camionetă, urmând ca restul să fie depuse în perioada următoare. \"Este cererea legitimă formulată de membrii noştri de sindicat pentru a li se recunoaşte aplicarea Legii 221/2008 şi după data de 1 ianuarie 2010, aşa cum prevede Legea 330/2009. Dacă aceste petiţii nu sunt luate în considerare de către minister, colegii noştri vor fi nevoiţi să apeleze la justiţie, ceea ce implică un efort financiar suplimentar de peste un miliard de lei, pentru statul român, ţinând cont de faptul că prin instanţă se va solicita să se ia în calcul rata inflaţiei, precum şi dobânda aferentă\", a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu. Amintim că, potrivit premierului Emil Boc, drepturile salariale câştigate de profesori în instanţă vor fi plătite eşalonat, începând din 2012.