Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI) somează Guvernul, în urma deciziei Curţii Constituţionale (CC), să aplice legea de majorare a salariilor în învăţămînt şi să plătească drepturile salariale cuvenite începînd cu 1 octombrie 2008, în caz contrat ameninţînd cu sesizarea la Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) şi la Curtea Europenă a Drepturilor Omului (CEDO). În urma deciziei de marţi a CC, care a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I punctele 2 şi 3 din OUG nr.151/2008 constatînd că prevederile acesteia contravin Legii fundamentale, FSLI somează Guvernul României să aplice legea de majorare a salariilor personalului didactic şi să plătească drepturile salariale care se cuvin acestora începînd cu 1 octombrie 2008, potrivit federaţiei. FSLI susţine că, dacă Guvernul va refuza să aplice legea, vor fi continuate demersurile pe lîngă OIM şi CEDO. Potrivit sursei citate, organizaţiile sindicale din mai multe judeţe ale ţării, afiliate la FSLI, au învestit CC cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I punctele 2 şi 3 din OUG nr.151/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţămînt. Amintim că CC a decis, marţi, că prevederi referitoare la creşterea salariilor profesorilor cuprinse în OUG 151/2008 prin care a fost blocată majorarea veniturilor acestora cu 50%, sînt neconstituţionale. CC a admis, marţi, două excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului I punctele 2 şi 3 din OUG 151/2008 ridicate în mai multe procese dintre sindicate şi şcoli. Astfel, în articolul I, punctul 2 se stabilea că în cursul anului 2008 salariile de bază ale personalului didactic din învăţămînt, stabilite prin prevederile OUG 68/2004, se majorau în mai multe tranşe în 2008 şi în 2009. Proiectul de lege privind aprobarea OUG 151/2008 a fost adoptat tacit de Senat la jumătatea lunii martie, ca urmare a expirării termenului de 30 de zile în care senatorii trebuiau să se pronunţe asupra actului normativ. Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, în 24 octombrie 2008, Legea 221 privind majorarea cu 50% a salariilor din Educaţie de la 1 octombrie. Legea 221/2008 a fost votată în unanimitate de Senat şi ulterior de Camera Deputaţilor. Guvernul a decis, patru zile mai tîrziu, prin Ordonanţa de urgenţă 136, ca termenul de aplicare a legii privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor să fie prorogat pînă la 1 aprilie 2009. Ulterior, OUG 136 a fost declarată neconstituţională de CC. Executivul a emis apoi o nouă ordonanţă - OUG 151, care prevede că salariile profesorilor vor fi majorate gradual cu pînă la 28%, de cele mai mari creşteri urmînd să beneficieze cadrele didactice cu venituri reduse.