Pentru prima dată în istoria Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră au interceptat, sâmbătă dimineaţă, o navă care se apropia de ţărmul românesc având la bord câteva zeci de migranţi sirieni. „Metodă brevetată” în Marea Mediterană unde, la scurt timp de la izbucnirea conflictelor armate din Nordul Africii şi Asia, mii de libieni şi sirieni s-au urcat în aproape tot ce prezenta urme de flotabilitate şi s-au aventurat spre Occident, cu riscul propriei vieţi, acum a venit rândul României să fie pusă la încercare de exodul disperării. Alarma a fost dată de centrul SCOMAR, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02.00, când dispozitivele de supraveghere au descoperit o navă suspectă în Marea Neagră, la aproximativ şapte mile marine travers de staţiunea Cap Aurora. Câteva zeci de minute mai târziu, o navă a Grupului de Nave (GN) Mangalia a interceptat ţinta, care s-a dovedit a fi un velier de 20 metri lungime, fără pavilion arborat, la bordul căruia se aflau mai multe persoane care nu vorbeau limba română, respectiv 33 de sirieni şi doi cetăţeni turci. „Au plecat de undeva de pe coasta Turciei. Încă nu se ştie exact locul. Au încercat să acosteze între 2 Mai şi Vama Veche. La audieri au spus că vroiau să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schengen. Erau foarte speriaţi, motiv pentru care am cerut să vină pentru asistenţă medicală mai multe echipaje SMURD. Transfugii au declarat că le-au dat călăuzelor turce câte 6.000 - 7.000 de euro de persoană pentru a-i duce în Schengen. La bordul ambarcaţiunii nu am găsit însă niciun ban“, a declarat şeful GN Mangalia, cms. şef Adi Tobă.
AU CERUT AZIL Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că este vorba de 18 bărbaţi, opt femei şi şapte copii, toţi de cetăţenie siriană. „Au spus că erau în Turcia şi cineva le-a promis că îi poate duce într-o ţară din Spaţiul Schengen. În noaptea de vineri spre sâmbătă, cel mai probabil când se apropiau de ţărm, au avut o defecţiune tehnică şi au transmis un semnal SOS. Au fost aduşi la sediul Gărzii de Coastă pentru audieri, unde au depus cereri pentru acordarea statutului de refugiat. Am fost sprijiniţi foarte mult de consulul onorific al Republicii Arabe Siriene la Constanţa, Jamal Ahmad Zeido“, a declarat cms. şef Alexandru Pătrăşcoiu, consilier juridic din cadrul Serviciului pentru Imigrări Constanţa. „A fost o călătorie grea, pentru că am mers pe mare 33 de persoane într-o barcă foarte mică. Nu noi am ales să fugim, am fost nevoiţi să plecăm din cauza războiului din Siria. Ţările din Europa spun că ne ajută, însă acestea sunt doar declaraţii date la televizor. În momentul în care mergem la ambasadele lor şi le cerem sprijin, spun că vizele noastre nu sunt bune“, a declarat unul dintre migranţii sirieni. Duminică seară, în jurul orei 19.00, cei 33 de migranţi sirieni au fost transportaţi cu un autocar la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil, din Galaţi, pentru finalizarea formalităţilor. Poliţiştii de frontieră au întocmit celor doi cetăţeni turci actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat şi racolare, îndrumare şi călăuzire a uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat. Acţiunea penală faţă de cei 33 de cetăţeni sirieni a fost suspendată până la finalizarea cererii de azil. De la începutul acestui an, peste 20 de cetăţeni sirieni au încercat să intre ilegal în România călăuziţi de cetăţeni turci sau cetăţeni bulgari de etnie turcă.
IRAKIENI PRINŞI LA NEGRU VODĂ Cu câteva ore înainte de a îi reţine pe migranţii sirieni, poliţiştii de frontieră de la Negru Vodă au observat prin sistemul optronic de supraveghere trei persoane care au intrat, pe jos, ilegal în România. Suspecţii au fost interceptaţi, iar oamenii legii au stabilit că este vorba de doi bărbaţi şi o femeie care au prezentat în timpul verificărilor cărţi de identitate cu însemnele statului bulgar. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit că documentele prezentate de cei doi bărbaţi sunt false şi că ei sunt de fapt cetăţeni irakieni. Odată cu extinderea anchetei, investigatorii au reuşit să reţină alţi doi bărbaţi, un cetăţean turc şi unul bulgar, care îi aşteptau pe cei trei într-un autoturism Afla Romeo, la câţiva kilometri de graniţă, pe drumul care leagă Negru Vodă de Constanţa. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele cetăţenilor irakieni şi bulgari actele premergătoare începerii urmăririi penale intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, complicitate la aceeaşi infracţiune, trafic de migranţi şi fals material în înscrisuri oficiale.