În urma acțiunilor efectuate săptămâna trecută la nivelul întregii țări, oamenii legii au reușit să dea de urma a aproape 70 de persoane urmărite pentru a fi arestate sau pentru a executa pedepsele cu închisoarea primite în instanţă. Oficialii Poliţiei Române spun că poliţiştii de la Investigaţii criminale au prins 67 de persoane urmărite, dintre care 43 aveau condamnări definitive la pedepse cu închisoarea, 12 erau căutate în baza unor mandate de arestare preventivă, pentru alte 10 erau emise mandate europene de arestare, iar două aveau sentințe penale de internare la neuropsihiatrie. De asemenea, poliţiştii au găsit 126 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 70 cu vârsta sub 18 ani. Poliţia Română a precizat că printre persoanele prinse de oamenii legii este şi un bărbat de 34 ani, din județul Constanța, care a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru tentativă de omor. Acesta a fost încarcerat în 22 septembrie, la Penitenciarul Rahova. Un alt bărbat, în vârstă de 33 de ani, din judeţul Galaţi, condamnat tot la opt ani de închisoare pentru tentativă de omor, a fost prins în 24 septembrie, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție al Județului Galați.