Doi cetăţeni români daţi în urmărire după ce au fost condamnaţi la câte 12 ani de închisoare pentru că au înşelat mai multe persoane cu peste jumătate de million de lei au fost prinşi în Irlanda. Autorităţile române spun că fugarii au fost prinşi în urma schimbului de date şi informaţii desfăşurat autorităţile irlandeze, care au reuşit să îi aresteze pe cei doi infractori la Dublin. Violeta şi Florin Gheorghe sunt acuzaţi că în perioada 1999-2000, au desfăşurat mai multe activităţi frauduloase constând în promovarea, cu ajutorul şi în numele altor persoane, a unor acţiuni civile în justiţie, prin care au solicitat pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti de constatare a vânzării-cumpărării unor terenuri care, în realitate, aveau alţi proprietari. În acest mod, infractorii au produs mai multor persoane un prejudiciu total de peste jumătate de milion de lei, iar judecătorii I-au condamnat la câte 12 ani de închisoare. Pe 25 iulie 2002, în urma solicitării Direcţiei de Investigaţii Criminale din Inspectoratul General al Poliţiei Române, Biroul Naţional Interpol Bucureşti a dispus urmărirea internaţională a celor doi cetăţeni români. Mandatele europene de arestare au fost transmise autorităţilor judiciare irlandeze, care, în 27 noiembrie 2009, au dispus predarea celor doi în România. La sfârşitul săptămânii trecute o escortă a Poliţiei Române a mers în Irlanda pentru preluarea urmăriţilor, ulterior aceştia fiind depuşi în Arestul Poliţiei Capitalei. În ultima jumătate a lunii noiembrie, poliţiştii au depistat 143 de persoane urmărite la nivel naţional care se sustrăgeau arestării preventive sau executării pedepsei cu închisoarea. De asemenea, în urma colaborării cu autorităţile altor state, anchetatorii au reuşit să localizeze 46 de persoane urmărite.