Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cercetează un bărbat în vârstă de 66 de ani, din localitatea Agigea, pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu permisul anulat şi ameninţare. Oamenii legii spun că suspectul, Vasile C., administratorul unui bar din Agigea, s-a luat la ceartă marţi seară, în jurul orelor 19.00, cu un localnic, pe strada Ion Borcea, din comună. Potrivit anchetatorilor, scandalul dintre cei doi ar fi izbucnit în urma unor discuţii în contradictoriu. La capătul câtorva schimburi dure de replici, au stabilit poliţiştii, Vasile C. s-ar fi urcat la volanul unei maşini cu numere de înmatriculare bulgăreşti şi ar fi condus pe o distanţă de câţiva metri, încercând să îl lovească pe rivalul său. Oamenii legii spun că victima a reuşit să se ferească, dar incidentul nu s-a oprit aici. Potrivit anchetatorilor, Vasile C. ar fi scos apoi un pistol cu gaze şi l-ar fi ameninţat pe bărbat. Oamenii legii spun că acesta a fugit şi a mers la postul de poliţie din Agigea pentru a reclama cele întâmplate.
REŢINUT PENTRU 24 DE ORE Poliţiştii din Agigea au ajuns în scurt timp pe strada Ion Borcea şi l-au reţinut pe Vasile C. pentru audieri. În urma verificărilor efectuate, anchetatorii au constatat că bărbatul are permisul de conducere anulat şi că acesta deţine în mod legal arma pe care o avea asupra lui. Ulterior, suspectul a fost escortat la Constanţa, la sediul Parchetului, unde procurorii au emis pe numele lui o ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore. Ieri, procurorii au dispus cercetarea în stare de libertate a lui Vasile C. pentru ameninţare şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis a fost anulat. La intrarea în sediul Parchetului, bărbatul a declarat în faţa jurnaliştilor că este nevinovat. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc incidentul din Agigea.