Fumatul este dăunător și pentru sănătatea câinilor și a pisicilor, arată un studiu al Universității din Glasgow care a stabilit o legătură între un mediu cu fum de țigară și riscul crescut de boli la animalele de companie, informează agenția France Presse. Celulele deteriorate, creșterea în greutate după castrare și posibilitatea crescută de a dezvolta anumite tipuri de cancer — acestea sunt consecințele pentru sănătatea animalelor de companie expuse la fumul de țigară, a afirmat Clare Knottenbelt, profesor de medicină și oncologie la institutul veterinar din cadrul acestei universități scoțiene. "Am demonstrat deja că o cantitate semnificativă de fum este consumată de câini atunci când trăiesc într-o casă cu fumători. Studiul nostru arată că pisicile sunt chiar mai afectate, poate datorită faptului că își fac toaleta minuțios ceea ce ar putea crește cantitatea de fum absorbită de corpul lor", a explicat specialista într-un comunicat publicat marți de Universitatea din Glasgow. De asemenea, studiul a constatat că nivelurile de nicotină din păr se reduc semnificativ în cazul în care consumul de tutun din casă scade sub 10 de țigări pe zi.
Cercetătorii din Glasgow au descoperit în testiculele de masculi castrați o genă marker pentru celulele deteriorate, mai prezentă la câinii care trăiesc într-o gospodărie în care se fumează. Aceasta genă este modificată în unele tipuri de cancer la câine și este cu atât mai puțin prezentă atunci când proprietarul fumează afară din casă, reducând expunerea la fumul de țigară a animalelor sale preferate. "Riscul pentru fumător se dublează cu cel de tabagism pasiv pentru ceilalți, proprietarii de câini și pisici uitând de multe ori riscul pe care ei îl reprezintă pentru aceste animale", a mai afirmat sursa citată, pledând pentru renunțarea la fumat despre care spune că este "cea mai bună soluție pentru sănătatea și bunăstarea partenerului tău", mai notează AFP.