Două studii publicate ieri au relevat faptul că femeile aflate la menopauză care fumează sau care au fumat în trecut se confruntă cu un risc crescut de cancer mamar, iar persoanele care nu practică exerciţii fizice riscă să sufere de cancer intestinal.
Femeile aflate la menopauză care fumează sau care au fumat în trecut prezintă un risc de cancer mamar cu 16% mai mare în comparaţie cu femeile care nu au fumat niciodată. Riscul este ridicat şi pentru femeile expuse, într-un moment sau altul din viaţa lor, la efectele fumatului pasiv. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 80.000 de femei cu vârstele cuprinse între 50 de ani şi 79 de ani, care au fost monitorizate timp de 10 ani.
Un alt studiu, realizat pe baza a 20 de cercetări anterioare, a evidenţiat faptul că persoanele foarte active din punct de vedere fizic se confruntă cu un risc de trei ori mai mic de a face polipi intestinali, formaţiuni considerate precursoare ale cancerului. Exerciţiile fizice au numeroase beneficii: stimulează sistemul imunitar, reduc inflamaţiile intestinale şi contribuie la reducerea nivelului de insulină, toţi aceşti factori fiind susceptibili de a avea un impact major asupra riscului de a dezvolta polipi. Cu toate acestea, nu este vorba de a face sport în regim intensiv. Pentru limitarea riscului de cancer intestinal sunt suficiente 30 de minute de exerciţii moderate în fiecare zi şi menţinerea unei greutăţi corporale rezonabile.