Fumatul în spaţii publice, reclamat la protecţia consumatorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fumatul în spaţii publice, reclamat la protecţia consumatorilor

Politică 18 Noiembrie 2006 / 00:00 733 accesări

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au marcat ziua naţională fără tutun, sărbătorită pe 16 noiembrie, prin acţiuni de consiliere a consumatorilor şi agenţilor economici cu privire la efectele letale ale consumului de tutun. Dacă din punctul de vedere al informării consumatorilor, al publicităţii şi inscripţionării pachetelor de ţigări sînt respectate în mare măsură prevederile legislative, în ceea ce priveşte interzicerea fumatului în spaţii publice închise, ANPC încă mai primeşte reclamaţii că încă se fumează pe sălile instituţiilor publice. Astfel, pe holurile spitalelor, tribunalelor, ale instituţiilor de învăţămînt superior sau pe culoarele unor trenuri, sînt zeci de cetăţeni care îşi aprind ţigările, în ciuda indicatoarelor afişate care interzic acest lucru.

Potrivit unui comunicat de presă al ANPC, de anul viitor, autoritatea îşi va intesifica activitatea de protejare a consumatorilor împotriva efectelor consumului produselor din tutun, avînd în vedere faptul că, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, intră în vigoare o serie de prevederi ale legislaţiei europene. Mai exact, este vorba de obligativitatea inscripţionării tuturor pachetelor care conţin produse din tutun cu noile avertismente de sănătate, a conţinutului de gudron, nicotină şi monoxid de carbon dintr-o ţigaretă, care trebuie să fie mai mic decît cel maxim admis, şi interzicerea vînzării ţigaretelor la bucată şi scoaterea de pe piaţă a pachetelor care conţin mai puţin de 20 ţigări. Totodată, de la 1 ianuarie 2007 intră în vigoare Legea nr. 457/2004, privind publicitatea şi sponsorizarea pentru produsele din tutun şi care interzice orice formă de publicitate pentru produsele din tutun, cu excepţia celei din publicaţiile destinate exclusiv profesioniştilor din domeniul industriei tutunului. Normativul interzice totodată şi distribuirea gratuită a produselor din tutun.



12