Fumatul ocazional de canabis afectează creierul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fumatul ocazional de canabis afectează creierul

Social 19 Aprilie 2014 / 10:42 339 accesări

Fumatul de canabis, chiar şi ocazional, o dată sau de două ori pe săptămână, afectează părţi esenţiale ale creierului, implicate în dezvoltarea emoţiilor şi a motivaţiei, mai ales în cazul tinerilor, au descoperit în premieră cercetătorii americani. Studiile anterioare s-au concentrat pe consumatorii constanţi de canabis şi au demonstrat că tetrahidrocanabinolul (THC), compusul activ din canabis, "reface conexiunile creierului", conform dailymail.co.uk. Însă acest studiu, efectuat de oamenii de ştiinţă de la Şcoala de medicină de la Harvard şi de la Universitatea Northwestern din Chicago, este primul care demonstrează impactul consumului ocazional de marijuana asupra creierului. Cercetătorii americani au analizat tomografiile realizate la nivelul a 20 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, care consumau canabis. Apoi, le-au comparat cu tomografiile cerebrale ale unui grup de 20 de tineri care nu au fumat niciodată acest drog. Oamenii de ştiinţă au descoperit diferenţe majore în două regiuni ale creierului, nucleus accumbens şi amigdala creierului, asociate cu dezvoltarea emoţiilor şi a motivaţiei, dar şi a dependenţei. În fiecare caz, au fost observate schimbări asociate direct cu dozele de canabis care au fost fumate - astfel, regiunea nucleus accumbens devenise neobişnuit de mare, în timp ce regiunea amigdalei fusese deformată. "Unele dintre aceste persoane au consumat marijuana pentru a se simţi bine doar o dată sau de două ori pe săptămână. Oamenii cred că este în regulă să consumi droguri în scop recreaţional, dacă se descurcă bine la serviciu sau la şcoală, însă datele pe care le-am obţinut arată că nu este aşa", a declarat Hans Breiter, unul dintre cercetătorii de la Universitatea Northwestern, în studiul publicat în Journal of Neuroscience. Consumatorii de droguri analizaţi în acest studiu au fumat canabis cel puţin o dată pe săptămână, dar nu dezvoltaseră dependenţă psihologică de acest obicei. Oamenii de ştiinţă americani consideră că aceste modificări reprezintă rezultatul faptului că creierul utilizatorilor se adaptează la expunerea moderată la canabis. "Acest studiu nou şi riguros are unele rezultate cu adevărat interesante şi importante deoarece sugerează că până şi utilizarea moderată a canabisului de către tineri este asociată cu modificări ale creierului", a precizat Michael Bloomfield, de la Consiliul de cercetare medicală din Marea Britanie. Michael Bloomfield a afirmat că acest studiu va fi utilizat pentru o cercetare ştiinţifică separată, care urmăreşte legătura dintre bolile mintale, cum ar fi schizofrenia, şi consumul de canabis.



12