Fumatul omoară din ce în ce mai multe femei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fumatul omoară din ce în ce mai multe femei

Monden 27 Mai 2010 / 00:00 336 accesări

● Cancerul pulmonar face ravagii ● Fumatul în rândul bărbaţilor de 40 de ani s-a redus la jumătate în ultimii zece ani, în timp ce, în rândul femeilor de aceeaşi vârstă, a crescut de patru ori în ultimii 15 ani. În 1984, 1,4 femei cu vârste cuprinse între 35 şi 44 de ani din 100.000 mureau din cauza cancerului pulmonar. În 1998, această cifră a crescut la 5,6 decese, iar tendinţa a rămas stabilă până în 2007, când erau înregistrate 5,3 decese la 100.000 de femei. Potrivit ultimului buletin epidemiologic al Institutului de Sănătate, dedicat tutunului înainte de Ziua Mondială fără Tutun, ce se va sărbători pe 31 mai, succesul înregistrat în rândul bărbaţilor este aproape în întregime atribuit prevenirii fumatului. Bărbaţii au început să fumeze cu zece ani înaintea femeilor şi, din această cauză, mortalitatea în urma cancerului pulmonar a atins cota maximă în 1993 în cazul bărbaţilor şi apoi s-a redus cu jumătate în zece ani, pentru cei care au între 35 şi 44 de ani. Pentru femei, mortalitatea a crescut începând din 1980 şi s-a accelerat în ultimii ani, potrivit unui studiu al Institutului Gustave Roussy. Aceasta a crescut de patru ori între 1984 şi 1999. În ultimii ani, numărul femeilor decedate l-a egalat pe cel al bărbaţilor din anii ‘50.

● Cinci milioane de decese anual ● Este necesară monitorizarea acţiunilor din toate direcţiile, în special cele asupra preţurilor, dacă se doreşte o reducere masivă a problemei. Începând din 2007, preţul pachetelor de ţigări a crescut uşor. Se crede că armonizarea impozitării diferitelor produse din tutun ar fi o măsură de sănătate publică importantă. În plus, ar trebui să fie armonizate taxele în ţările din UE pentru a limita contrabanda. Dacă ar fi absorbită în întregime de organism, nicotina din trei sau patru ţigări, circa 60 miligrame, ar putea ucide un adult. Pe lângă nicotină, ţigările şi fumul conţin şi aproximativ 4.000 de substanţe chimice. Aproape 43 dintre acestea sunt cauza cancerului. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel global, cinci milioane din decese sunt înregistrate anual din cauza tutunului. Dacă situaţia nu se va schimba în următorii ani, rata va creşte la zece milioane de decese cauzate de fumat în 2030.

● Efecte secundare ● Aproximativ 1,6 milioane de copaci sunt tăiaţi zilnic pentru producţia combustibilului necesar uscării ţigărilor, adică 600 de milioane anual, a atras atenţia organizaţia World Wide Fund for Nature (WWF). Suma nu ia în calcul procesul de fabricaţie a hârtiei pentru ţigarete, a ambalajului pachetelor de ţigări şi a promovării brandurilor. În realitate, un copac din opt este tăiat pentru a acoperi necesarul producţiei de ţigări. Un studiu al Şcolii de Medicină Yale arată că, dacă fermierii ar planta legume pe solul unde plantează acum tutun, zece până la 20 de milioane din cei 28 de milioane de oameni care suferă de foame ar putea fi hrăniţi. De asemenea, aproximativ şase kilometri de hârtie sunt folosiţi în fiecare oră pentru producţia de ţigări, ceea ce înseamnă un copac tăiat pentru fiecare 300 de ţigări produse. Studiul scoate în evidenţă faptul că nivelul ridicat al consumului de resurse nu se datorează doar nevoilor de bază pentru viaţa de zi cu zi, ci şi producţiei altor lucruri, în cazul de faţă produse extrem de dăunătoare sănătăţii. Peste trei sferturi din populaţia lumii trăieşte în ţări cu deficit ecologic, conform ultimului raport Living Planet, publicat de WWF în 2008.

Taguri articol


12