Fumatul şi alcoolul ucid, anual, sute de români

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fumatul şi alcoolul ucid, anual, sute de români

Social 05 Iunie 2007 / 00:00 1998 accesări

Fie pentru că doresc să fie acceptate în cercul de prieteni, fie pentru că vor să se calmeze şi să uite de stresul cotidian, numeroase persoane se apucă de fumat. De foarte multă vreme, medicii încearcă să le explice fumătorilor că tabacul este dăunător, însă de foarte puţine ori au şi reuşit să îi determine să renunţe la tutun. În urma unui studiu efectuat de către Institutul Oncologic din Varşovia, la care a participat şi un medic român, s-a constatat că un număr foarte mare de afecţiuni este cauzat de fumat şi consumul de alcool în exces. Medicii au ajuns la concluzia că, dacă în urmă cu cîteva zeci de ani, se murea din cauza bolilor infecţioase, acum principalele cauze de deces sînt bolile cardiovasculare şi diferitele tipuri de cancer. “Afecţiunile cardio-vasculare, diabetul şi cancerul ocupă cam jumătate din povara bolilor mondiale. Cînd spunem povară, ne referim la costurile pe care le implică o astfel de boală şi tratamentul acesteia, care este de lungă durată. Toate cheltuielile se reflectă asupra întregii societăţi. În urma studiilor stabilite, am ajuns la concluzia că în 2020 este posibil ca peste 80% din populaţia Europei să moară chiar din cauza acestor afecţiuni, care nu au o etiologie foarte clară şi care se diagnostichează după ce au fost efectuate o serie de analize”, a declarat dr. Florentina Furtunescu, din cadrul Facultăţii de Medicină “Carol Davila”, din Bucureşti, în cadrul cursurilor Şcolii de Vară care au avut loc în Albena, Bulgaria.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat că prin îmbunătăţirea obiceiurilor alimentare şi renunţarea la fumat şi alcool s-ar preveni în jur de 80% din bolile coronariene, 90% din diabetul zaharat şi o treime din tipurile de cancer. “Din păcate, este foarte greu să determinăm populaţia să renunţe la fumat, alcool şi să îşi îmbunătăţească stilul de alimentaţie. Tutunul este considerat cel mai important factor de risc din lume. Determină aprox. cinci milioane de decese pe an, pe plan mondial. Se estimează că în 2030, numărul deceselor cauzate de tutun va creşte cu 10 milioane. De asemenea, alcoolul este un factor dăunător sănătăţii. Este considerat principala cauză de moarte prematură, adică înainte de 65 de ani. Din cauza alcoolului, mor 195.000 de persoane pe plan mondial”, a continuat dr. Furtunescu. Specialiştii susţin că este foarte important modul în care este consumat alcoolul. “Nimeni nu spune că nu trebuie consumat un pahar de vin, însă dacă se depăşesc 20 de grame în cazul femeilor şi 40 grame în cazul bărbaţilor, pe zi, alcoolul este dăunător. Pe lîngă faptul că dăunează stării de sănătate, alcool produce pagube la nivelul Uniunii Europene de peste 125 milioane de euro”, a continuat dr. Furtunescu. Cercetătorii au ajuns la concluzia că pînă la 20 de ani, consumul de alcool şi tutun este destul de greu de cuantificat, deoarece vîrsta consumatorilor s-a deplasat din ce în ce mai jos. “Din cauza consumului de tutun şi alcool, speranţa de viaţă a românilor a scăzut. România se află pe unul dintre ultimele locuri în Europa. Femeile, de exemplu, în ţara noastră, trăiesc cu şapte ani mai puţin decît celelalte europence. Acest lucru se datorează şi stresului, nivelului de educaţie mai scăzut, condiţiilor de trai. Dacă ar fi să ne raportăm strict la fumat, în 1970, au fost înregistrate, în România, 65 de decese la 100.000 de locuitori, iar în 2002, 108 decese la 100.000 de locuitori”, a declarat dr. Furtunescu. Pentru redresarea acestei situaţii, medicii susţin că este foarte importantă prevenţia, care ar trebuie să fie dusă cu intensitate, să fie create facilităţi şi sisteme de ajutorare a celor care vor să renunţe la fumat.

Taguri articol


12