Senatorul PRM Gheorghe Funar respinge acuzaţiile de extremism formulate la adresa sa de preşedintele Traian Băsescu şi îi solicită acestuia argumente care să susţină respectiva afirmaţie. El a precizat însă că nu îl va da în judecată pe şeful statului şi că, de aceea, îi va accepta eventualele scuze publice. Funar i-a adresat, ieri, lui Băsescu o scrisoare deschisă, după ce şeful statului l-a acuzat, marţi, că ar fi extremist şi că din cauza sa Clujul nu a beneficiat, pe timpul cît a fost edil al acestui oraş, de investiţii. Senatorul PRM menţionează, în scrisoare, că s-a întrebat \"cine şi ce l-a determinat\" pe şeful statului să facă \"asemenea declaraţii şi acuzaţii fără discernămînt, fără temei legal şi fără argumente\". \"Se vede de la o poştă că v-au afectat enorm dezvăluirile recente din presă pe care le-am făcut în legătură cu fraudarea referendumului naţional pentru demiterea dvs, de la 19 mai, cînd cei care au participat la turismul electoral şi au votat multiplu pe listele suplimentare au fost predaţi de către Biroul Electoral Central şi preluaţi de către Autoritatea Electorală Permanentă în 140 de saci, 8 saci mici, 50 cutii mari, 2 cutii mici, 3 cutii xerox, 16 bibliorafturi şi 5 plase albastre\". El susţine că Băsescu nu ar fi ajuns primar fără sprijin din partea PRM şi îl acuză pe acesta că a uitat acest lucru şi că nu dă dovadă de recunoştinţă. El îi cere public lui Băsescu să prezinte argumente pentru susţinerea etichetei de extremist. În legătură cu afirmaţiile preşedintelui, Funar menţionează că în perioada în care a fost edil al Clujului, oraşul ocupa \"de regulă unul din primele trei locuri din ţară în statisticile oficiale cu privire la dezvoltarea economico-socială inclusiv la investiţii\".