Liderul social-democraţilor, Mircea Geoană, a declarat, duminică seară, la un post de televiziune, că, în noaptea de 30 noiembrie, va cere un mandat din partea Biroului Permanent al formaţiunii politice pe care o conduce, pentru negocierile privind guvernarea, precizînd că dacă PSD va cîştiga alegerile, funcţia de premier este nenegociabilă: “Părerea mea este că discuţiile despre formarea unei majorităţi şi desemnarea unui premier vor începe frenetic de pe la 7 seara, pe 30, săptămîna viitoare. De ce? Pentru că în clipa în care se ştie scorul, nimeni nu stă cuminte două săptămîni”. În opinia lui Geoană, “discuţia privind premierul e o discuţie complet falsă, stîrnită de preşedintele Traian Băsescu. Într-o democraţie, cine cîştigă şi are majoritate reprezintă voinţa suverană a poporului român. De unde pînă unde preşedintele îi ia pe Ghiţă sau pe Gică şi îl pune premier?!”. Un alt element din mandatul cu care liderul PSD se va prezenta la negocieri este, potrivit lui Geoană, programul de guvernare al formaţiunii, unde un punct important îl constituie reducerea numărului de agenţii şi chiar şi de ministere, pentru eficientizarea guvernării. Geoană consideră că vor fi negocieri şi dacă la guvernare vor fi doar social-democraţii: “Partenerul care va exista în Parlament să ne sprijine va cere şi el ceva de la noi. Dacă nu cere locuri în Guvern, în mod cert va cere locuri în Parlament, pentru că e o negociere pe un pachet complex de discuţii. Preşedinţia Camerelor, vicepreşedinţi, preşedinţi de comisii, şeful la Comisia de buget-finanţe, sînt funcţii extrem de importante în economia unei ţări şi în relaţia între Parlament şi Guvern”. El a arătat că şi funcţiile de vicepremieri sînt la fel de importante în negocierile de după alegeri. În replică, coordonatorul politic al campaniei electorale a PNL, Bogdan Olteanu, i-a transmis liderului PSD că liberalii nu vor participa la negocierile pe care social-democraţi intenţionează să le iniţieze în noaptea alegerilor, menţionînd că aceste discuţii vor începe cel mai probabil pe 2 decembrie, după sărbătorirea Zilei Naţionale a României. El a mai spus că, pe lîngă menţinerea cotei unice de impozitare, “constituirea unui guvern cu participarea PNL va fi condiţionată de asumarea programului anti-criză al PNL”. La rîndul său, vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că liberalii vor negocia majoritatea parlamentară după alegeri, reiterînd că obiectivul partidului este cîştigarea alegerilor şi continuarea conducerii Guvernului, menţinînd poziţia de premier. Întrebat dacă liderii PNL au stabilit componenţa delegaţiei liberale pentru negocierea viitoarei majorităţi parlamentare care să formeze guvernul, Orban a replicat: “O să avem BPC după alegeri, atunci vom stabili acea delegaţie”.