Actualii ocupanţi ai funcţiilor de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa (PTC) şi de vicepreşedinte al Curţii de Apel (CA) Constanţa au dovedit că merită să conducă aceste instituţii. Procurorul Valentin Gigi Ştefan şi judecătorul Nicolae Stanciu au fost singurii care au reuşit să treacă ambele probe ale concursului organizat de Institutul Naţional al Magistraturii (INM) pentru ocuparea funcţiilor de conducere. Potrivit INM, Valentin Gigi Ştefan a obţinut media 9,21, iar Nicolae Stanciu - 6,58. Rezultatele oficiale au fost publicate ieri şi vor fi validate de Consiliul Superior al Magistraturii. Amintim că la acest concurs s-au înscris doi procurori şi doi judecători. În timp ce actualul şef al PTC, procurorul Valentin Gigi Ştefan, s-a “luptat” cu Ionuţ Marius Chirilă, în prezent prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Medgidia, postul de la instanţă a fost disputat de judecătorul Marius Ciprian Epure şi de actualul vicepreşedinte al CA Constanţa, judecător Nicolae Stanciu. Potrivit INM, Valentin Gigi Ştefan a primit nota 8,82 la proiectul referitor la exercitarea atribuţiilor specifice de conducere şi 9,60 la testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane. Contracandidatul său, Ionuţ Marius Chirilă, a obţinut nota 6,08 la proiect, iar la cea de-a doua probă a absentat. De cealaltă parte, judecătorul Nicolae Stanciu a primit notele 5,96 la proiect şi 7,20 la testarea scrisă, în vreme ce “rivalul” său, judecătorul Marius Ciprian Epure, a obţinut nota 4,14 la proiect şi nu s-a mai prezentat la proba scrisă.