Funcţiile de preşedinte executiv sau prim-vicepreşedinte, respinse de BPC al PNL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Funcţiile de preşedinte executiv sau prim-vicepreşedinte, respinse de BPC al PNL

Politică 03 Martie 2009 / 00:00 469 accesări

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, că propunerile filialelor privind înfiinţarea unor noi funcţii în conducerea liberală, precum preşedinte executiv şi prim-vicepreşedinte, au fost respinse de Biroul Politic Central (BPC), anunţînd că el s-a abţinut la votul privind funcţia de prim-vicepreşedinte: “Nu Biroul Politic este cel care aprobă aceste funcţii, ci le validează şi le înaintează Delegaţiei Permanente, care le supune votului Congresului”. Liderul PNL a adăugat cele mai importante puncte de modificare se referă la componenţa numerică a BPC, conducerea liberală stabilind ca Biroul să fie compus din 30 de membri şi nu 33, cum se propunea: “Am decis să rămînem la o formă cu 30 membri în Biroul Politic printre care 15 vice-preşedinţi şi preşedintele partidului şi foştii preşedinţi, preşedintele fondator şi aşa mai departe”. Tăriceanu a adăugat că propunerea sa de a avea între cei 30 de membri ai BPC, preşedinţii primelor 8 filiale PNL clasate în urma alegerilor “nu a întrunit majoritatea şi urmează ca Delegaţia Permanentă să decidă” dacă este oportună. Liderul liberal a menţionat că BPC a validat propunerea de “înfiinţare a unui Consiliu Naţional Executiv, care va fi organismul intermediar între Delegaţia Permanentă şi Biroul Politic Central”: “Acest Consiliu se va întruni odată la două luni sau ori de cîte ori e nevoie şi are în componenţă BPC, preşedinţii filialelor teritoriale, dar şi secretarul general al PNL. Acest Consiliu Naţional Executiv preia o serie de atribuţii de la Consiliul Naţional şi acesta a fost motivul pentru care am decis să desfiinţăm Consiliul Naţional”. Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că îi pare rău că, în prag de congres, există liberali care votează împotriva voinţei filialelor, care, în majoritatea lor, susţin înfiinţarea unei funcţii de prim-vicepreşedinte. El a menţionat că acest gest denotă lipsă de respect faţă de “voinţa exprimată de baza partidului, liberalii care duc toate bătăliile electorale”. Propunerea privind înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte a fost respinsă de BPC cu 7 voturi “pentru”, 11 “împotrivă” şi o abţinere, aparţinînd lui Tăriceanu.



12