Primăria comunei Tortoman va reuşi cu greu să-şi drămuiască în 2011 cheltuielile bugetare, având în vedere că bugetul pentru anul acesta este de doar 2,8 milioane lei. „Eu sper să reuşim măcar să acoperim cheltuielile pe care le avem în comună. Despre proiecte nici nu mai putem vorbi pentru că nu sunt bani pentru cofinanţări. De altfel, avem încă de primit bani pentru proiectul bazei sportive pe care am finalizat-o anul trecut. Sunt peste 300.000 de lei pe care trebuie să îi primim de la Ministerul Dezvoltării, pentru care facem demersuri. Norocul nostru este că primim sprijin de la Consiliul Judeţean Constanţa, care ne ajută să pietruim drumurile din comună şi satele arondate comunei”, a declarat primarul comunei Tortoman, Lucian Chitic. El a precizat că singurul proiect care pare a fi viabil în 2011 este cel al reabilitării şcolii, care este finanţat de Ministerul Educaţiei. „Trebuie să continuăm demersurile pentru obţinerea fondurilor pentru acest proiect, care sper eu să fie finanţat”, a spus Chitic. Primarul consideră că măsurile adoptate de Guvern în ultima perioadă au pus presiune pe autorităţile locale. „Nu am înţeles nici acum raţionamentul Guvernului când a oprit alocarea fondurilor pentru întreţinătorii persoanelor cu handicap. La fel nu am înţeles de ce a trebuit să ne reducem anul trecut cheltuielile cu 20%, având în vedere că noi aveam cuprinse în buget acele cheltuieli. Cred că ar fi mult mai logic dacă reprezentanţii Guvernului ar lua pulsul autorităţilor locale pentru a le asculta nevoile, pentru ca ulterior să ia măsurile necesare”, a spus primarul. Comuna Tortoman este una dintre sutele de primării din ţară care nu ştie încă dacă va reuşi să-şi desfăşoare activitatea în anul 2011, având în vedere că în viitorul apropiat nu se întrevede nicio speranţă de redresare bugetară.