Telegraf Online - tag: funcţionari publici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre funcţionari publici

Ţinute doar pe hîrtie pentru angajaţii Penitenciarelor
28 ianuarie 2009 Ţinute doar pe hîrtie pentru angajaţii Penitenciarelor

Un ordin al ministrului Justiţiei, publicat, ieri, în Monitorul Oficial, îi obligă pe funcţionarii publici cu statut special din sistemul de penitenciare să poarte uniforma de serviciu după anumite reguli stricte, cum ar fi interzicerea purtării şepcii pe ceafă sau neasortarea sacoului cu cravata şi ...

România NU acceptă “îngheţarea” salariilor pe şase luni
28 ianuarie 2009 România NU acceptă “îngheţarea” salariilor pe şase luni

Salarizarea în sistemul bugetar încinge spiritele între sindicalişti. Nemulţumiţi de faptul că discuţiile cu Executivul pe marginea salarizării se derulează oricum foarte greu, liderii marilor confederaţii sindicale au taxat prompt declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu. În cadrul unei emisiuni la ...

„Nu am discutat despre majorările salariale...”
24 ianuarie 2009 „Nu am discutat despre majorările salariale...”

Negocierile dintre sindicate şi Executiv pe marginea majorărilor salariale s-au încheiat fără niciun rezultat. Preşedintele Confederaţiei Cartel “Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat că, în urma întîlnirii cu premierul Emil Boc şi cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, sindicaliştii au primit ...

Funcţionari publici ameninţă cu proteste din cauza reducerii personalului din administraţie
24 ianuarie 2009 Funcţionari publici ameninţă cu proteste din cauza reducerii personalului din administraţie

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) ameninţă cu proteste, nemulţumit de decizia Guvernului de a reduce cu 20% personalul din administraţia centrală, considerînd hotărîrea \"o iresponsabilitate a Executivului, care slăbeşte autoritatea de stat şi afectează interesul public\". Membrii SNFP ...

Criza “mătură” personalul din ministere
23 ianuarie 2009 Criza “mătură” personalul din ministere

O nouă măsură luată de Guvern pentru a preîntîmpina efectele crizei financiare este reducerea numărului de posturi din administraţia centrală. Angajamentul încheiat de între PSD şi PD-L prevede atît reducerea cheltuielilor de personal, cît şi reducerea cheltuielilor pentru bunuri şi servicii. \"S-a ...

DUMBRĂVENI - Straie noi pentru comună
23 ianuarie 2009 DUMBRĂVENI - Straie noi pentru comună

Primarul comunei Dumbrăveni, Gheorghe Cenuşă, ajuns în fruntea comunei după alegerile din iunie anul trecut, a reuşit performanţa de a schimba faţa localităţii în doar şase luni de mandat. Conform afirmaţiilor primarului, fosta administraţie, care a condus vreme de opt ani comuna, nu a încercat să ...

Prefecţii, înlocuiţi în virtutea principiului mobilităţii
23 ianuarie 2009 Prefecţii, înlocuiţi în virtutea principiului mobilităţii

Guvernul a decis, în şedinţa de ieri, că, în cursul anului 2009, ocuparea funcţiilor de înalţi funcţionari publici se poate face în condiţiile Legii nr. 188/1999, prin aplicarea principiului mobilităţii în funcţie sau prin concurs, în această ordine. Actul normativ prevede abrogarea articolului ...

Sistem de avarie pentru spitalele din Constanţa!
23 ianuarie 2009 Sistem de avarie pentru spitalele din Constanţa!

Sindicaliştii din Sănătate sînt de părere că reducerea personalului din sistemul sanitar cu 20% ca măsură anticriză, este inacceptabilă şi ar duce la închiderea mai multor unităţi sanitare, avînd în vedere deficitul de medici din România. “Lipsa personalului medical este o problema pe care ne ...

CUMPĂNA - Sediu nou pentru administraţia locală
19 ianuarie 2009 CUMPĂNA - Sediu nou pentru administraţia locală

Funcţionarii publici din Primăria Cumpăna au început noul an în casă nouă. Finalizat la începutul lunii noiembrie, noul sediu a devenit funcţional pentru funcţionarii publici de la începutul acestei luni, cînd o mare parte dintre birourile administraţiei publice locale au fost mutate în noul sediu ...

Persoanele din Administraţie la vîrsta pensionării, obligate să iasă la pensie
17 ianuarie 2009 Persoanele din Administraţie la vîrsta pensionării, obligate să iasă la pensie

Persoanele care lucrează în administraţia publică centrală şi care au împlinit vîrsta de pensionare vor fi obligate să iasă la pensie începînd cu luna februarie, a declarat, ieri, liderul Alianţei Funcţionarilor Publici “Sed Lex”, Vasile Marica. El a arătat că măsura va viza şi 6.500 de ...

Curtea Constituţională dă undă verde dezmăţului pe bani publici
16 ianuarie 2009 Curtea Constituţională dă undă verde dezmăţului pe bani publici

Curtea Constituţională (CC) a decis, ieri, cu majoritate de voturi, că dispoziţiile OUG 230/2008 prin care a fost interzisă cumularea pensiei cu salariul de la stat este neconstituţională, admiţînd astfel sesizarea Avocatului Poporului. Potrivit contestaţiei, OUG 230/2008 contravine dispoziţiilor art. 115 ...

Astăzi ar putea fi numiţi prefecţii şi subprefecţii
16 ianuarie 2009 Astăzi ar putea fi numiţi prefecţii şi subprefecţii

Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita a declarat, ieri, că toate propunerile privind numele noilor prefecţi şi subprefecţi au fost înaintate la Guvern şi o numire a acestora în funcţie ar putea avea loc astăzi, în şedinţa Executivului. „Din cîte ştiu, cei numiţi în funcţie vor avea o perioadă ...

Registru de petiţii şi sugestii pentru cetăţeni, la DGA
15 ianuarie 2009 Registru de petiţii şi sugestii pentru cetăţeni, la DGA

Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor pune la dispoziţia cetăţenilor, începînd de astăzi, un Registru de petiţii şi sugestii. Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, noul instrument de relaţionare cu publicul a fost înfiinţat ca urmare a ...

Programe pentru atragerea tinerilor în administraţia publică
14 ianuarie 2009 Programe pentru atragerea tinerilor în administraţia publică

Prefectura Constanţa a găzduit, ieri, întîlnirea mai multor funcţionari publici din judeţ, în vederea prezentării celui de-al patrulea ciclu al Schemei Tinerilor Profesionişti (Young Professionals Scheme - YPS), proiect derulat de Guvernul României şi implementat de Ministerul Administraţiei şi Internelor ...

Guvernul se va folosi de principiul mobilităţii pentru a schimba prefecţii
10 ianuarie 2009 Guvernul se va folosi de principiul mobilităţii pentru a schimba prefecţii

Surse din conducerea PD-L au declarat, vineri, că schimbarea prefecţilor actuali va fi făcută prin invocarea principiului mobilităţii, democrat-liberalii neluînd în calcul modificarea Legii privind instituţia prefectului în sensul repolitizării funcţiei. „Prefecţii vor fi schimbaţi folosindu-se ...

Liberalii speră să-şi menţină foştii membri de partid ca prefecţi şi subprefecţi
9 ianuarie 2009 Liberalii speră să-şi menţină foştii membri de partid ca prefecţi şi subprefecţi

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai, a declarat, ieri, că schimbarea prefecţilor pe criterii politice încalcă Convenţia Europeană, reiterînd că măsura depolitizării acestei funcţii a fost luată de fostul ministru al Adminsitraţiei şi Internelor, democratul Vasile Blaga. „În momentul de faţă ...

1...6768697071...93
12