Reprezentanţii Sindicatului Funcţionarilor Publici din cadrul Primăriei Constanţa au început, în urmă cu trei săptămîni, să strîngă fonduri pentru a-i ajuta pe sinistraţii din zona Moldovei. Potrivit afirmaţiilor preşedintelui Sindicatului, Mirela Alexandru, ieri a fost virată prima tranşă de bani ...
La Năvodari a avut loc, în zilele de 13 şi 14 august, cel de-al treilea seminar de instruire desfăşurat în cadrul proiectului “Năvodari - Kavarna: Dezvoltare locală conjugată şi cooperare”, proiect implementat de Primăria Năvodari. Pe 13 august, cinci angajaţi ai Primăriei Kavarna (Bulgaria) ...
Federaţia Secretarilor Unităţilor Administrativ Teritoriale din România (FSUATR) a organizat, sîmbătă, la Bucureşti, primul Congres Naţional al organizaţiei, în cadrul căruia au fost dezbătute problemele cu care se confruntă această categorie a funcţionarilor publici. Discuţiile s-au axat pe statutul ...
Comitetul Director al Alianţei Sed Lex a hotărît declanşarea conflictului colectiv de muncă la nivel naţional, avînd ca scop rediscutarea hotărîrii de guvern privind avansarea funcţionarilor publici şi prelungirea termenului de avansare pentru anul 2008 pînă în luna decembrie. Potrivit unui comunicat al ...
În zilele de 6 şi 7 august a avut loc, la Kavarna, oraş bulgăresc înfrăţit cu Năvodari din 2006, cel de-al doilea seminar de instruire desfăşurat în cadrul proiectului “Năvodari - Kavarna: Dezvoltare locală conjugată şi cooperare“, proiect implementat de Primăria Năvodari. După ce ...
Speriaţi de perspectiva pierderii alegerilor din această toamnă, liberalii scot din tolba electorală măsuri care mai de care mai năstruşnice. Pentru un pumn de voturi şi un fotoliu mult prea mare pentru el, gafeurul Paul Păcuraru (vă mai amintiţi, cel care vroia impozite pe cadourile de Ziua Copilului şi ...
Institutul Naţional de Administraţie (INA) a scos la concurs 150 de locuri pentru specializarea celor care acced la ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici. Pentru susţinerea examenului s-au înscris 245 de candidaţi. Programul INA de Formare Specializată ...
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a acordat primele 68 de amenzi contravenţionale persoanelor care nu şi-au depus în termenul prevăzut de lege declaraţiile de avere şi de interese. Într-un comunicat de presă al ANI se arată că amenzile au fost aplicate în cuantumul maxim de 500 de lei fiecare ...
Seminarul de instruire al funcţionarilor publici din Năvodari şi Kavarna a continuat ieri cu un al doilea modul în cadrul proiectului transfrontalier dezvoltat între cele două oraşe din România şi Bulgaria. Seminarul cu tema “Adaptarea organizaţională a administraţiei publice locale la cerinţele ...
Biroul de Cooperare Transfrontalieră Năvodari - Kavana a fost inaugurat ieri, cînd a fost marcată şi lansarea oficială a proiectului “Năvodari - Kavarna: Dezvoltare locală conjugată şi cooperare”. Proiectul beneficiază de sprijin financiar din partea UE prin acordarea unei finanţări în ...
Avînd în vedere aderarea României la Uniunea Europeană şi posibilitatea obţinerii de fonduri europene pentru dezvoltarea capacităţii administrative în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Capacităţii Administrative, Axa prioritară 1, Domeniul major de intervenţie 1.3 - ...
Promovarea funcţionarilor publici în grad se face, în 2008, pe bază de examen sau concurs, organizat în perioada 15 septembrie - 15 decembrie, în limita funcţiilor publice rezervate promovării din planul de ocupare şi în limita fondurilor bugetare. Potrivit unui proiect de act normativ pentru anul 2008 ...
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Cătălin Macovei, a declarat, ieri, că instituţia pe care o conduce investighează, în prezent, situaţia averii pentru un număr de 90 de persoane cu statut de funcţionar public, primele rezultate fiind aşteptate în circa două luni. Potrivit lui ...
Membrii comisiei care organizează concursul de recrutare a înalţilor funcţionari publici, care soluţionează eventualele contestaţii şi care evaluează activitatea acestor funcţionari, vor fi apăraţi în instanţă, în cazul unui proces, de către Secretariatul General al Guvernului (SGG). Din categoria ...
Într-un studiu al companiei de consultanţă Deloitte, dat publicităţii ieri, se arată că aproape jumătate (48%) din funcţionarii publici din toată lumea consideră că organizaţiile în care lucrează nu dispun de capacităţi corespunzătoare de management financiar. \"Potrivit studiului nostru, numai 29% ...
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), reprezentat de Lidia Bărbulescu, în calitate de preşedinte, şi Institutul European din România (IER), reprezentat de Gabriela Drăgan, în calitate de director general, au semnat Protocolul de colaborare pentru derularea unor proiecte în cadrul procesului de integrare a ...