Rusia -Tragedie aeriană Un avion cargo rusesc s-a prăbuşit, luni, în apropierea aeroportului Celiabinsk din regiunea Urali, provocînd moartea celor nouă membri ai echipajului, a anunţat purtătorul de cuvînt al Ministerului rus al Transporturilor. Avionul An-12 s-a confruntat cu probleme tehnice în jurul ...
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat ieri că a înaintat o plîngere penală către Parchetul de pe lîngă Judecătoria Constanţa, prin care solicită demararea unor cercetări judiciare privind persoanele care, pretinzînd că sînt funcţionari ai Primăriei, încearcă să saboteze programul privind ...
Absolvenţii Facultăţii de Administraţie Publică şi Ştiinţe Economice (FAPSE) din cadrul Universităţii „Andrei Şaguna” au avut parte de o surpriză plăcută cu ocazia cursului festiv. Evenimentul, care a marcat încheierea anilor de studiu universitar, l-a avut ca principal invitat pe primarul ...
Încălcările legii pot fi semnalate pe internet! Începînd de ieri, site-ul www.avertizori.ro este pus la dispoziţia doritorilor de Transparency International (TI) Romania, Fundaţia Concept şi Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu. Site-ul www.avertizori.ro arată ce înseamnă a fi ...
Preşedintele Băsescu a declarat, duminică, la ieşirea dintr-un restaurant unde s-a întîlnit cu lideri PD-L, că se află “în spatele” lui Vasile Blaga, că întotdeauna a fost în această postură şi că îşi doreşte ca acesta să devină primarul Capitalei. Asociaţia Pro Democraţia (APD) ...
Întreprinzătorii mici şi mijlocii nu se împrumută la bănci pentru dezvoltarea afacerilor pentru că nu sînt destul de informaţi, a declarat, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Ştefan Popa. „Problema întreprinzătorilor este mentalitatea pe care o au cu privire la creditare ...
Guvernul României a hotărît, ieri, înlocuirea din funcţie a subprefectului judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, cu un reprezentant al PNL din Consiliul Local Năvodari, Cosmin Andrei. Potrivit unui comunicat al Guvernului, măsura a fost adoptată în baza principiului mobilităţii înalţilor funcţionari ...
Aproape o treime din voturile exprimate în favoarea lui Dmitri Medvedev la alegerile prezidenţiale din martie ar fi putut fi fraudate, potrivit unui nou studiu independent privind rezultatele scrutinului din Rusia, relatează “The Times” în ediţia electronică. “Milioane de voturi acordate ...
Sindicaliştii din administraţia publică ameninţă că, dacă Guvernul nu îşi va modifica atitudinea faţă de cerinţele lor, vor recurge la proteste în perioada alegerilor locale. “Noi milităm pentru o lege a salarizării şi pentru respectarea ei. Pînă acum, Guvernul nu a făcut nimic după ce ne-am ...
Magistraţii Curţii Constituţionale au decis, ieri, ca fiind neconstituţională Legea privind modificarea Legii115/1996, pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici. Curtea a fost sesizată cu privire la ...
Prin intrarea în vigoare a sistemului naţional de înregistrare a produselor tradiţionale, producătorii români au de acum garanţia protejării mărcilor proprii şi în UE. Potrivit Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), noua instituţie care va proteja produsele autohtone în ...
Protestul sindicaliştilor bugetari din Constanţa, iniţial programat să dureze două ore, s-a desfăşurat timp de un ceas, între orele 11.00 şi 12.00, şi a fost presărat din plin cu huidulieli şi scandări puternice împotriva Guvernului Tăriceanu. „Jos Guvernul!”, „Tăriceanu nu uita ...
1000 de sindicalişti pichetează astăzi Prefectura Constanţa, într-un miting de protest cu un singur scop: reconsiderarea oportunităţii acordării tichetelor cadou pentru bugetari, de către Guvern. La protest participă patru sindicate reprezentînd cadre şi personal didactic, angajaţi ai RATC şi RADET ...
Departamentul de Control al Guvernului (DCG) a cerut Ministerului Agriculturii şi Autorităţii de Achiziţii Publice să intervină în cazul licitaţiei Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) pentru ATV-uri, prin sancţionarea vinovaţilor, după ce a constatat că membrii comisiei de ...
Decizia de acum două zile a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) de a detaşa directorii executivi ai direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, vămilor şi comisarii şefi ai comisariatelor judeţene ale Gărzii Financiare în alte judeţe decît cele de reşedinţă a stîrnit ...
La Prefectura Constanţa a avut loc, în zilele de 17 şi 18 martie, seminarul “Managementul Calităţii în Serviciile Publice“, la lucrări participînd reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Unităţii Centrale pentru Reforma în Administraţia Publică şi experţi în ...