Funcţionarii din administraţie se pregătesc de grevă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Funcţionarii din administraţie se pregătesc de grevă

Social 31 Ianuarie 2009 / 00:00 625 accesări

Nemulţumiţi de decizia Executivului de a diminua veniturile funcţionarilor publici, sindicaliştii din administraţie ameninţă cu declanşarea protestelor. Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) susţin că stimulentele, recompensă la incompatibilităţile la care sînt supuşi funcţionarii publici şi la riscurile aferente activităţii de control, plata orelor suplimentare făcute la dispoziţia conducătorului unităţii şi sporurile au constituit ”pivotul stabilităţii în funcţia publică. Somăm Guvernul României să prezinte populaţiei cifrele reale ale veniturilor atrase suplimentar, extra-bugetare, ca urmare a activităţii funcţionarilor publici pe ultimii trei ani”, arată reprezentanţii SNFP. În acest context, SNFP a demarat procedura declanşării conflictului de muncă, solicitînd alocarea sumelor în bugetul de stat al anului 2009 necesare acordării drepturilor salariale, protecţia juridică a funcţionarilor publici din instituţiile publice, încheierea Contractului Colectiv de Muncă pentru personalul contractual şi a Acordului Colectiv pentru funcţionarii publici la nivel de ramură.



12