Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), Andras Szakal, a declarat, ieri, că toţi funcţionarii publici care vor fi disponibilizaţi vor rămîne în corpul de rezervă, precizînd că probabil şi instituţia pe care o conduce va fi afectată de restructurare. Preşedintele ANFP a precizat că reducerea numărului de angajaţi nu va afecta activitatea agenţiei, precizînd că \"în fiecare instituţie sînt şi persoane nu foarte capabile şi probabil că ordonatorii de credite vor renunţa la ele\". Potrivit lui Andras Szakal, numărul funcţionarilor publici a crescut de la 130.000 în 2006, la aproximativ 175.000 în prezent. \"Nu e un capăt de ţară o reducere de 20 la sută. Oricum, ei rămîn în corpul de rezervă al funcţionarilor publici şi atunci cînd va fi nevoie, vor fi redistribuiţi. Nu ştiu încă ce se va întîmpla cu ei pentru că nu am avut încă o discuţie cu premierul\", a mai spus şeful ANFP. Szakal a adăugat că reorganizarea agenţiilor presupune şi refacerea statelor de funcţii şi a organigramelor, iar acestea necesită avize de la ANFP. Premierul Emil Boc a declarat ieri că personalul care va fi disponibilizat în urma procesului de restructurare a agenţiilor guvernamentale va beneficia timp de un an de plata ajutorului de şomaj, precum şi de cursuri de recalificare profesională. Guvernul a decis să restructureze 226 de agenţii, astfel încît să rămînă doar 107, urmînd ca 9.200 de posturi să fie eliberate, iar veniturile proprii ale agenţiilor să fie virate direct la buget.