Funcţionarii publici din Parlament cer mai mulţi bani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Protestatari

Funcţionarii publici din Parlament cer mai mulţi bani

Politică 23 Octombrie 2010 / 00:00 504 accesări

Reprezentanţii sindicatelor funcţionarilor publici din Parlament au cerut conducerilor celor două Camere să intervină pentru schimbarea poziţiei angajaţilor Legislativului în viitoarea grilă de salarizare a bugetarilor. Vicepreşedintele Sindicatului funcţionarilor publici parlamentari din Camera Deputaţilor, responsabil cu probleme salariale şi de carieră, Alina Grigorescu, a susţinut în faţa senatorilor şi deputaţilor din Birourile Permanente reunite că în legea-cadru privind salarizarea coeficienţii stabiliţi pentru funcţia publică parlamentară sunt „sub demnitatea profesională”. Ea a menţionat că Parlamentul se află în grila făcută de Guvern la nivelul 1, 2, 3 şi 4. „Considerăm că instituţia Parlamentului României nu poate fi la acest nivel de salarizare, pe o scală de valori sociale cuprinsă între 1 şi 15”, a arătat Grigorescu. Despre coeficientul propus de sindicalişti, Dan Alexandreanu, preşedintele Sindicatului funcţionarilor publici parlamentari din Camera Deputaţilor, a declarat, la rândul său, că „nu măreşte salariile, le păstrează pe cele din iunie 2010, diminuate”.



12